Valeriu Steriu, PMP: Până la sfârşitul lunii iunie, cu siguranţă, procesul de fuziune PMP-UNPR se va încheia

Preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, fost lider al UNPR, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că fuziunea dintre cele două partide nu este în pericol, procesul urmând să se încheie până la sfârşitul lunii iunie.
Alina Costache
06 mai 2017, 12:40
Valeriu Steriu, PMP: Până la sfârşitul lunii iunie, cu siguranţă, procesul de fuziune PMP-UNPR se va încheia

„În clipa de faţă procesul de fuziune se află în instanţele din România, care s-au pronunţat. A fost o primă pronunţare la Tribunalul Bucureşti, fuziunea fiind aprobată. Au fost chichiţe, tertipuri avocăţeşti care au prelungit acest proces de validare definitivă la Curtea de Apel. Până la sfârşitul lunii iunie, cu siguranţă, procesul de fuziune se va încheia”, a declarat pentru MEDIAFAX Valeriu Steriu.

Fostul deputat UNPR Ion Răducanu, i-a cerut, sâmbătă, lui Traian Băsescu să accepte anularea fuziunii dintre cele două partide, despre care afirmă că sunt două partide de sine stătătoare, cu doctrine politice diferite, a căror lideri s-au convins că nu pot avea un drum comun.

„Suntem două partide de sine stătătoare, înscrise în Registrul Partidelor Politice, cu doctrine politice diferite, două entităţi a căror lideri s-au convins că nu pot avea un drum comun. Conferinţele naţionale ale UNPR din noiembrie 2016 şi aprilie 2017, de la Bucureşti – ale căror Hotărâri au fost înscrise în Registrul Partidelor Politice ( nr. crt. 48/02.05.2017)- au denunţat Protocolul de fuziune prin absorbţie. S-a constatat, că nu s-au îndeplinit condiţiile de fond şi de formă, stabilite de statutul UNPR şi de Legea partidelor politice şi nu s-au respectat prevederile art. 5 din Protocolul de fuziune. (…) Ne exprimăm convingerea, domnule Preşedinte Traian Băsescu, că înţelepciunea şi experienţa dumneavoastră vor cântări în decizia Colegiului Naţional al PMP, în ceea ce priveşte propunerea noastră de a anula prin consens această alianţă artificială. Escaladarea conflictului nu va aduce beneficii nimănui! Nădăjduim că, după stingerea conflictului, cele două partide vor rămâne aşa cum de altfel sunt şi în prezent- entităţi politice distincte, cu aport considerabil pe eşichierul politicii româneşti”, se arată în scrisoarea pe care Ion Răducanu, care semnează ca preşedinte al Uniunii, i-a adresat-o lui Traian Băsescu.

El apreciază că voinţa celor peste 150.000 membri de a-şi apăra vulturul uneperist este mai presus de orice – fermă şi ireversibilă.

„Încercarea eşuată de fuziune UNPR-PMP a constituit o experienţă tristă pentru progresişti, care au fost induşi în eroare, marginalizaţi şi desconsideraţi. Unii lideri ai PMP şi-au dezvăluit caracterul, dar şi jaloanele după care se ghidează – minciună, oportunism, perfidie, sete de putere. Este clar că scopul preşedinţilor executivi ai noii structuri- proveniţi din cele două partide- a fost îndeplinirea misiunii de eliminare a UNPR de pe scena politică. Dintre cei 26 de parlamentari PMP, doar 7 provin din UNPR, iar din cei 20 de preşedinţi de organizaţii judeţene, 5 sunt foşti progresişti, realitate ce reflectă rezultatul nefast al acestei alianţe pentru UNPR”, se arată în scrisoare lui Răducanu.

Potrivit acestuia, UNPR a fost timp de şase ani un partid de lider, care a cunoscut atât avantajele, cât şi dezavantajele acestei poziţionări politice.

„Faptul că la alegerile locale UNPR (la fel ca PMP) nu a trecut pragul electoral de 5%, deşi a obţinut 1217 consilieri locali şi judeţeni, a determinat conducerea executivă să caute soluţii pentru ieşirea din dificultate. Fuzionarea cu alt partid a fost acceptată, deoarece PMP avea în frunte un lider puternic, un politician versat, cu mare capacitate de persuasiune, un diplomat experimentat. Speranţa, încrederea şi onvingerea noastră că alături de un nou lider vom progresa ne-a fost însă spulberată de manevrele locotenenţilor comandantului de cursă lungă care au aruncat peste bordul navei populare cei mai buni progresişti”, a adăugat Răducanu.

Potrivit acestuia, membrii PMP şi UNPR luptă fără sens, angrenaţi într-un război din are nu câştigă nimeni, combatanţii având doar de pierdut.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Dispar bidoanele de plastic. UE le schimbă pentru totdeauna
Capital.ro
Călin Georgescu câștigă alegerile! Anunțul care a îngrozit România. Au venit datele acum
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel estimat pentru celelalte state
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Decizie istorică luată de SUA. Se retrage dintr-un acord mondial
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când intră banii pe cardurile de energie, în 2025, și cine beneficiază de ele. La ce sume s-a ajuns
Cancan.ro
Marian, un tânăr de 20 de ani din Năvodari, a fost dat dispărut pe 17 ianuarie 2025. Ireal unde a fost găsit acum
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
România a înlemnit. Decizia cu care Călin Georgescu vrea să ajungă președinte
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Donald Trump critică grațierile lui Joe Biden, dar se pregătește să ierte inculpații atacului asupra Capitoliului
MediaFlux
Mesaje INTERZISE pe Facebook, X, YouTube și Google! UE a ANUNȚAT SCHIMBAREA Se
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzații de corupție la conducerea Hidro Prahova – Cum se scufundă o companie cu pierderi de milioane și salarii de lux