PSD plănuieşte amânarea debarcării lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor

Valeriu Zgonea contestă felul în care PSD vrea să îl înlocuiască de la conducerea Camerei Deputaţilor. El spune că nu se respectă Regulamentul Camerei, care este lege. PSD anunţă că ia în calcul amânarea revocării lui Zgonea de la şefia Camerei.
Iulian Tudor
04 mai 2016, 11:10
PSD plănuieşte amânarea debarcării lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor

UPDATE Social-democrații iau în calcul să amâne suspendarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, până după alegerile locale, obiectivul partidului fiind câștigarea scrutinului din iunie, a declarat secretarul general al PSD, Marian Neacșu.

„Observând cu câtă obstinație se ține de scaun domnul Zgonea, cred că o să luăm o decizie în forul politic al partidului, sunt absolut sigur că ne vom așeza mai mult pe campania electorală. Luăm în calcul o astfel de variantă (de amânare — n.r.), noi nu avem de gând să excedăm un scandal”, a declarat Marian Neacșu, potrivit Agerpres.

El a adăugat că subiectul revocării lui Valeriu Zgonea ar putea fi reluat după alegerile locale.

„Eu nu cred că până atunci o să mai discutăm lucrul acesta în partid, deoarece chiar nu ne interesează în mod deosebit acest lucru. E foarte puțin important pentru noi cine va conduce lucrările Camerei în continuare, în condițiile în care opinăm că cea mai mare parte a parlamentarilor se va ocupa de campania electorală și tot mai puțin de ceea ce se întâmplă aici”, a explicat Marian Neacșu.

El a negat că s-a mai discutat despre revocarea lui Zgonea de la conducerea Camerei Deputaților.

„Sunt niște contestatari ai domnului Zgonea care se ocupă sau se preocupau de schimbarea lui din funcție aproape de când a intrat în mandat. Au fost niște voci singulare. Au avut, probabil, unii dintre ei niște reproșuri cu caracter personal. Nu am încurajat niciodată o astfel de abordare față de președintele Camerei”, a spus secretarul general al PSD, adăugând că nici vremea acestora de a fi excluși „nu este foarte departe”.

Întrebat dacă Victor Ponta mai rămâne o variantă pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, el a afirmat că nu se poate discuta despre un succesor decât după ce există „succesiunea dezbătută”, iar în prezent scaunul de șef al Camerei nu este liber.

 

UPDATE Încercarea lui Valeriu Zgonea de a se agăța, prin tertipuri procedurale, de funcția de președinte al Camerei Deputaților este ridicolă și tristă, se arată într-un comunicat al Partidului Social Democrat.

„Este lamentabil că Valeriu Zgonea se agață de funcție. Încercarea lui Valeriu Zgonea de a se agăța, prin tertipuri procedurale, de funcția de președinte al Camerei Deputaților este ridicolă și tristă. Valeriu Zgonea a fost ales în această funcție în calitatea sa de membru al PSD și nu în virtutea unor calități personale speciale. Este regretabil că un om, pe care PSD l-a sprijinit pentru o demnitate atât de importantă în statul român, și-a pierdut complet decența, aruncând cu noroi și făcând circ. PSD a inițiat procedura de revocare din funcție a lui Valeriu Zgonea. Conform procedurilor legale, în perioada imediat următoare, PSD va desemna o nouă persoană pentru această funcție”, precizează comunicatul PSD.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a transmis o adresă Biroului permanent, în calitate de deputat neafiliat, prin care susține că cererea grupului parlamentar al PSD de revocarea a sa din funcție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar revocarea trebuie făcută doar de liderul grupului parlamentar din care face parte.

„Vă solicit să constatați că cererea grupului parlamentar al PSD din 3 mai nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 26 din Regulamentul Camerei Deputaților și să dispuneți respingerea acesteia”, se arată în adresa semnată de Valeriu Zgonea.

Acesta susține că a fost exclus din PSD, iar cererea de revocare poate fi făcută de liderul grupului parlamentar din care președintele Camerei face parte.


Valeriu Zgonea acuză grupuri de interese în PSD, care vor să schimbe legi şi regulamente în interesul lor.

Valeriu Zgonea, declaraţii:

Eu v-am spus ca ma voi opune pana la capat acestui Jihad antijustitie. Acum suntem in faza a doua. Dorinta unora de a pune mana pe a treia functie in stat.

Motivul l-ati aflat in sedinta de grup de ieri, ati vazut-o in declaratii publice

Azi au incercat sa isi nege propria decizie si sa revoce presedintele Cam Deputatilor. Scopul – acelasi: sa modifice pe repede-inainte legile antijustitie.

Acesta e motivul pentru care au depus azi o cerere nelegala.

Comitetul liderilor a fost convocat ad-hoc la cerere, cu o solicitare pe art 26 din Regulamentul Camerei, facuta de grupul PSD.

Aveti declaratia secretarului general al PSD – se face revocarea pentru ca Zgonea a fost exclus.

Fac orice si aici… si mai jos ca sa puna mana pe functii si sa isi rezolve problemele lor personale. Ma voi bate pana la capat cu cei care cred ca vor ocupa aceasta functie si de aici sa schimbe toate legile in favoarea lor.

Reporter: Ati primit decizia de excludere din PSD?

Valeriu  Zgonea: Cel mai periculos in viata este sa iti puna altii in gura cuvinte si din demnitatea functii sa incalci legea. In statutul PSD excluderea este de indata. Chiar si in statutul PSD spune ca si daca tu contesti esti exclus… si daca vei castiga in instanta, hotarasc ei daca te mai pun in functie.

Legea… ce fac ei acolo, e treaba lor. Eu ma uit la regulamentul Camerei, care e lege ordinara. Eu sunt garantul respectarii legea. Nu este prima data… grupul PNL, UDMR… s-au suparat adesea ca nu am acceptat introducerea pe ordinea de zi a chestiunilor nelegale.

Indiferent cat ma vor improsca cu noroi, legalitatea va ramane cat voi fi in functie.

Odata exclus pe 27 aprilie, mi-am pierdut toate functiile. Decizia este decizie. Eu nu mai sunt membru PSD. Sunt deputat afiliat. Ii rog frumos sa nu incalce legea. Cand m-au dat afara din partid, au stiut ca pierd si aceasta functie. Sau nu se pricep si nu inteleg legile decat in interes personal. Trebuie sa va raspunda cei care se considera social-democrati.

Nu voi permite acest jihad anti-justitie cat timp sunt in aceasta functie.

 

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a transmis o adresă Biroului permanent în calitate de deputat neafiliat prin care susține că cererea grupului parlamentar al PSD de revocarea a sa din funcție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar revocarea trebuie făcută doar de liderul grupului parlamentar din care face parte.

„Vă solicit să constatați că cererea grupului parlamentar al PSD din 3 mai nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 26 din Regulamentul Camerei Deputaților și să dispuneți respingerea acesteia”, se arată în adresa semnată de Valeriu Zgonea.

Acesta susține că a fost exclus din PSD, iar cererea de revocare poate fi făcută de liderul grupului parlamentar din care președintele Camerei face parte.

Ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților în care s-a discutat acest caz a fost suspendată. Secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, a explicat că motivul a fost legat de faptul că liderii de grup nu au ajuns la un consens.

El a precizat că liderul grupului PSD, Florin Pâslaru, a susținut că are dreptul de a cere revocarea, deoarece nu a fost făcut niciun anunț în plen cu privire la faptul că Zgonea a devenit deputat neafiliat.

Citeşte şi: Zgonea: La PSD s-a cerut un preşedinte al Camerei care să ne protejeze, care să nu ne bage în puşcărie

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Zodii care își schimbă cercul de prieteni anul viitor. Renunță la oamenii falși
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
O amuletă de argint descoperită în Germania, primele dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?