Valeriu Zgonea: Dragnea, cea mai bună soluţie pentru PSD. Se ocupă de partid de 10 ani

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, că Liviu Dragnea reprezintă cea mai bună soluţie pentru PSD, în acest moment, şi l-a susţinut.  
Ionela Marcu
22 iul. 2015, 16:46
Valeriu Zgonea: Dragnea, cea mai bună soluţie pentru PSD. Se ocupă de partid de 10 ani

Pentru noi este important că am închis rapid şi eficient o perioadă pe care aţi criticat-o în presă. Cea mai bună soluţie pentru partid era omul cunoscut de la cel mai simplu membru până sus la Guvern”, a spus Valeriu Zgonea.

Citeşte şi: Plumb, după ce a pierdut şefia PSD: Partidul este întărit în jurul celui mai bun premier

Şeful Camerei Deputaţilor a precizat că Liviu Dragnea este omul care se ocupă de PSD de zece ani şi care a construit USL alături de Victor Ponta.

Este omul cu care Ponta a candidat în tandem, am considerat că este nevoie să arătăm o anumită continuitate. E important să avem un om care dă încredere echipei, am transmis şi domnului Oprea că aceasta coaliţie continuă”, a punctat acesta.

Întrebat dacă PSD a ieşit din criza despre care vorbea el însuşi, prin alegerea unei persoane care are o condamnare, Zgonea a spus că CExN a luat o „decizie specială”, adăugând că dosarul în care acesta a fost condamnat, în primă instanţă, nu ar fi unul de corupţie.

Valeriu Zgonea a fost întrebat dacă intenţionează să candideze la Congresul din noiembrie.

„Fac parte din echipa PSD de peste 20 de ani, l-am susţinut pe Liviu Dragnea şi am fost primul care l-a susţinut. Deocamdată fac parte din echipa care susţine şi îşi pune în valoare expertiza pentru a ţine partidul la 40%. Noi am decis să il susţinem pe Liviu Dragnea până la Congres, orice altă speculaţie este a presei”, a punctat acesta.

Citeşte şi: Dragnea, după ce a fost ales la şefia PSD: Partidul nostru e unul unit ce poate trece peste crize mici şi mari

Liviu Dragnea a fost alespreşedinte interimar al PSD, de membrii Comitetul Executiv al partidului, câştigând astfel bătălia împotriva Rovanei Plumb, potrivit unor surse social-democrate obţinând 65 de voturi „pentru” la 18, în timp ce două voturi au fost anulate.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri