Fost preşedinte al Franţei, mort de coronavirus. A fost omul care a modernizat ţara cu reformele sale

„Valery Giscard d’Estaing s-a stins miercuri, 2 decembrie, în locuinţa familiei sale din Loir-et-Cher. Starea sa de sănătate se deteriorase şi a murit de COVID-19”, a scris familia sa într-un comunicat transmis AFP.

„În conformitate cu dorinţa sa, înmormântarea va avea loc în cea mai strictă intimitate familială”, potrivit sursei citate.

Cel mai tânăr preşedinte (48 de ani) al celei de-a cincea Republici în momentul alegerii sale în 1974, politicianul de centru Valéry Giscard d’Estaing fusese internat de mai multe ori în ultimele luni pentru probleme cardiace.

În timpul mandatului său până în 1981, el a desfăşurat acţiuni de modernizare a ţării, promulgând reforme sociale importante precum legalizarea întreruperii voluntare a sarcinii (avortul) sau scăderea dreptului de vot la 18 ani. El a fost, de asemenea, primul preşedinte non-gaullist al celei de-a cincea Republici, după emblematicul general de Gaulle şi moştenitorul său politic Georges Pompidou.

Alte articole

Alegeri prezidenţiale în Franţa. Emmanuel Macron a câştigat primul tur la mică distanţă de Marine Le Pen

ALEGERI FRANŢA 2022. Marine Le Pen s-a apropiat foarte mult de Emmanuel Macron, viitorul preşedinte al Franţei va fi decis la mare luptă

Valery Giscard d’Estaing a exercitat un singur mandat, fiind învins la scrutinul din 1981 de socialistul François Mitterrand.

Giscard d’Estaing, care de la impunerea carantinei locuia în reşedinţa sa de la ţară din Authon (centrul Franţei) fusese internat timp câteva zile la secţia de cardiologie a spitalului din Tours în perioada 15-20 noiembrie pentru „insuficienţa cardiacă”.

Anterior, fostul preşedinte fusese internat câteva zile la mijlocul lunii septembrie, la Paris, pentru o infecţie uşoară la plămâni. Medicii au exclus atunci o infectarea cu noul coronavirus.

Giscard d’Estaing, care a împlinit 94 de ani pe 2 februarie, a fost deja internat la secţia de cardiologie a spitalului G. Pompidou de mai multe ori în urmă cu câţiva ani, pentru implant de stenturi.

Una din ultimele sale apariţii publice a avut loc pe 30 septembrie 2019, în timpul înmormântării la Paris a preşedintelui Jacques Chirac, care a ocupat funcţia de prim-ministru în timpul mandatului său, în perioada 1974-1976.

Numele său a apărut în presă şi în luna mai, în legătură cu o anchetă privind o agresiune sexuală după o plângere a unei jurnaliste din Germania, care l-a acuzat că i-a atins fesele într-un interviu acordat în urmă cu peste un an.

Un european convins, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing a susţinut proiectul european în timpul mandatului său de şapte ani şi a revenit în prim-plan 20 de ani mai târziu, la conducerea Convenţiei Europene însărcinate cu redactarea articolelor proiectului unui Tratat constituţional european. Votul negativ al francezilor acordat acestui proiect la referendumul din mai 2005 a fost o dezamăgire imensă pentru Giscard d’Estaing. A avut o colaborare fructuoasă cu cancelarul german Helmut Schmidt.

Totodată, pentru a relansa Uniunea Europeană după votul Marii Britanii în favoarea Brexitului în iunie 2016, el a pledat pentru o Europă mai concentrată în jurul „ţărilor fondatoare” şi a „vecinilor care împărtăşesc aceleaşi idei”.

În memoriile sale,”Le Pouvoir et la vie” (Puterea şi viaţa), Valéry Giscard d’Estaing scrie că personalităţile politice care l-au impresionat cel mai mult au fost Charles de Gaulle şi Jean Monnet.

Valéry Giscard d’Estaing a instituit în 1975 reuniunea anuală la nivel înalt a ţărilor celor mai industrializate, devenită ulterior G8.

Preocupat de tensiunile economice şi monetare care au urmat crizei dolarului din 1971 şi şocului petrolier din 1973, preşedintele francez a avut ideea de a transpune la nivelul conducerii celor mai industrializate state obiceiul miniştrii de finanţe din aceste ţări de a se întâlni informal pentru a consultări cu privire la problemele stringente ale zilei.

În noiembrie 1975, Giscard d’Estaing a reunit la Château de Rambouillet, lângă Paris, şefii de stat şi de guvern din SUA, RFG, Japonia, Marea Britanie şi Franţa şi a invitat Italia să participe la reuniune în calitate de ţară care prezida Comunitatea Economică Europeană. Aşa s-a născut G6, devenită G7 în 1976 la presiunea SUA, care a pledat pentru parti