Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au verificat un autoturism înmatriculat în Bulgaria după ce şoferul, în vârstă de 35 de ani, a avut un comportament agitat, descperindu-se astfel că sub maşină erau ascunşi doi migranţi.
„La controlul specific, comportamentul şoferului, care părea agitat, neliniştit, le-a trezit suspiciuni lucrătorilor noştri, fapt pentru care au făcut o verificare a maşinii. Sub podeaua autoturismului, a fost descoperit un locaş special amenajat, în care erau ascunşi doi bărbaţi„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu.
Potrivit Mediafax, şoferul şi cei doi bărbaţi au fost duşi la sediul sectorului pentru verificări şi cercetări. Astfel, s-a constatat că cei doi bărbaţi ascunşi sunt sirieni, cu vârste de 21 şi 24 de ani, care intenţionau să ajungă în spaţiul Schengen la familii.
„Aceştia au declarat că nu pot preciza cu exactitate locul unde s-au îmbarcat în autoturism, iar şoferului bulgar i-au dat suma de 100 euro fiecare, pentru a-i duce într-o ţară din spaţiul Schengen”, a mai declarat Iancu.
Migranţii sunt cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul bulgar este cercetat pentru trafic de migranţi, maşina acestuia fiind indisponibilizată la sediul Poliţiei de Frontieră Arad.
Citeşte şi: Români umiliţi, hărţuiţi şi hăituiţi cu rottweileri în vămile din Slovenia