VANATOAREA DE LA BALC: Ion Ţiriac organizează partidele de vânătoare de la Balc din anul 2005. În fiecare iarnă, în luna ianuarie, la Balc ajung zeci de vânători, prieteni de-ai omului de afaceri. Este vorba despre oameni politici sau oameni de afaceri. Printre cele mai cunoscute figuri se numără Wolfgang Porsche, primarul din Monte Carlo sau prinţul Dimitrie Sturza. Oaspeţii încep să sosească la Balc vineri, pentru că sâmbătă dimineaţa la prima oră începe vânătoarea. Carnea obţinută în urma vânătorii este donată ca de obicei localnicilor, dar şi caselor de copii şi azilelor de bătrâni. În seara zilei de sâmbătă, Ion Ţiriac le pregăteşte oaspeţilor săi o petrecere surpriză care are loc chiar în palatul de pe domeniul său. Anul trecut în faţa domeniului au protestat reprezentanţii mai multor asociaţii de protecţia animalelor. Mesajul acestora a fost „Nu ucide, joacă tenis”.Domeniul de la Balc a fost concesionat de Ion Ţiriac în anul 2002, iar contractul cu statul român expiră în anul 2015.
VANATOAREA DE LA BALC: Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor vor examina fiecare porc mistreţ ucis la Balc, pentru a evita izbucnirea unor focare de trichineloză şi pestă porcină. Aproximativ 160 de mistreţi au fost vânaţi anul trecut, în cele două zile de vânătoare. Şi în acest an este de aşteptat ca majoritatea invitaţilor să aterizeze la Debrecen, aerogara din Oradea fiind ocolită de către vânătorii de la Balc, de la incidentul din 2009, când un avion Galaxy 200 care îl transporta pe Ion Ion Ţiriac şi alţi 9 invitaţi a ieşit de pe pistă, din cauza gheţii. Şi anul trecut apărătorii drepturilor animalelor, din România, Austria, Marea Britanie, Germania şi Olanda, membri ai Vier Pfoten, i-au cerut miliardarul lui Ion Ţiriac să ţintească mingea, nu mistreţul, adică să socializeze jucând tenis, nu ucigând animale crescute în ţarc, lucru care se va întâmpla şi în acest an.