„Vânătoarea” de străini continuă în landul german Saxonia. O nouă adunare a extremei drepte

Extrema dreaptă defilează din nou, luni seara, la Chemnitz, la o zi după o ”vânătoare colectivă” de migranţi în acest oraş din fosta Republică Democratică Germană (RDG), denunţată de Angela Merkel şi care a creat emoţie în ţară.
Filip Stan
27 aug. 2018, 18:28

Adunarea, de la ora locală 18.30 (19.30, ora României), are loc sub o puternică excortă a poliţiei, în urma unor grave incidente, duminică, în centrul acestui oraş din Saxonia, în apropiere de frontiera cu Cehia, şi în care extrema dreaptă şi neonaziştii sunt foarte bine implantaţi. Cuvântul său de ordine este să îndemne Guvernul german să garanteze ”securitatea” ”cetăţenilor” săi şi ”să schimbe politica”.

Aproximativ 800 de persoane – inclusiv aproximativ 50 pregătite să se ia la bătaie cu poliţia – s-au adunat duminică, fără autorizaţie prealabilă, în urma unor apeluri în acest sens pe reţele de socializare, potrivit lui Sonja Penzel, care conduce poliţia din oraş.

Ele intenţionau să protesteze faţă de moartea, în urma unor lovituri de cuţit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a unui german în vârstă de 35 de ani – o omucidere în legătură cu care un sirian şi un irakian au fost plasaţi luni în detenţie provizorie.

Aceşti simpatizanţi ai extremei drepte ”au atacat cu lovituri de sticle şi pietre” poliţişti care au fost nevoiţi să recurgă la gaze lacrimogene, potrivit lui Penzel. Ei au trecut, pe străzi, la ”vânători colective” de străini, pe care cancelarul le-a denunţat cu vehemenţă.

Aceste evenimente ”nu-şi au locul în statul nostru de drept”, a declarat purtătorul său de cuvânt Steffen Seibert. ”Este important pentru Guvern, pentru toţi aleşii democraţi şi, cred, pentru o largă majoritate a populaţiei să spunem clar că asemenea întruniri ilegale şi vânători colective vizând oameni de apartenentă sau de origine străină sau încercări de a semăna ura pe stradă nu-şi au locul în ţara noastră”, a adăugat el.

Cei doi suspecţi de omor, în vârstă de 22 şi 23 de ani şi a căror identitate nu a fost dezvăluită, sunt suspectaţi că au ”lovit cu cuţitul, fără justificare, în mai multe rânduri” victima, în urma unei ”altercaţii verbale”, potrivit parchetului.

Potrivit mai multor mărturii şi unor înregistrări video care circulă pe reţele de socializare, manifestanţii care s-au reunit apoi duminică, pentru a denunţa această crimă, au atacat fizic şi au urmărit străini. Potrivit poliţiei, trei plângeri implicând patru persoane au fost depuse. O adolescentă în vârstă de 15 anii şi partenerul ei afgan în vârstă de 18 ani au fost agresaţi şi răniţi uşor. La puţin timp după aceea, un sirian în vârstă de 18 ani a fost lovit. Un bulgar în vârstă de 30 de ani a fost ameninţat un pic mai târziu, iar mai multe înregistrări video filmate în timpul incidentelor sunt în curs să fie evaluate de poliţişti, inclusiv unul în care un bărbat ”este cu adevărat vânat” de către altul, potrivit lui Penzel. Potrivit presei locale, aceşti protestatari au defilat strigând ”Afară cu străinii” şi ”Acesta este oraşul nostru”.

Primarul social-democrat al acestui oraş cu 250.000 de locuitori, Barbara Ludwig, şi- a exprimat ”indignarea”. ”Este grav că oameni se pot aduna în acest fel (…) şi să alerge prin oraş ameninţând oameni”, a denunţat ea.

Acest caz a reaprins tensiuni în centrul cărora se află problema migraţiei în Germania, tensiuni aproape permanente de trei ani, de când au venit în ţară peste un milion de solicitanţi de azil. În Saxonia, care numără doar 4,4% străini, comunitatea turcă a denunţat ”tentative de progromuri”.

Organizaţia Pegida, care a apărut în această regiune, afirmă – dar fără să furnizeze nici cea mai mică probă până în prezent – că victima a fost îmjunghiată mortal ”vrând să-şi protejeze soţia”.

Acest caz are loc într-un context politic tensionat pentru cancelarul Angela Merkel. Ea este acuzată cu regularitate de către criticii săi şi preşedintele american Donald Trump că a contribuit la creşterea nivelului criminalităţii în Germania prin faptul că a deschis ţara migranţilor, în 2015 şi 2016.Criticile provin din partea extremei drepte.

DailyBusiness
Val de petiții online după alegerile prezidențiale. Anularea scrutinului, arestarea lui George SImion și Călin Georgescu, scoaterea AUR în afara legii și retragerea cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni, câteva dintre cereri
Spynews
Răsturnare de situație în cazul morții lui Andrei Versace! Ce s-a găsit în corpul influencerului. Rezultatele INML contrazic tot ce se știa
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
„Comoara electrică” ce va pune România în rândul marilor puteri europene. Țara noastră va deveni un nod energetic vital în Europa
Capital.ro
Cutremur total. Dragnea aruncă bomba după alegeri: A fost păcălit, n-a înțeles ce rol a avut
Playtech.ro
De unde iei adeverințele de muncă dacă firma nu mai există? Paşi de urmat şi costuri
DailyBusiness
Boloș: Decât să așteptăm minuni pentru PNRR, mai bine implementăm proiecte
Adevarul
Captură uriașă pe o autostradă din Germania: români opriți cu portbagajul plin de bunuri furate
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Fiica lui Mihai Albu, prezentă la cununia civilă a tatălui ei! Mikaela a făcut declarații emoționante
Spynews
Dana Badea a rugat livratorul care i-a adus mâncare să se dezbrace și l-a băgat în dormitor. Ce s-a întâmplat după ce bărbatul a acceptat / VIDEO
Evz.ro
Atentat șocant în Germania. Oameni înjunghiați în stradă
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
El este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Acesta era un afacerist cunoscut în oraș
Cancan.ro
Chinurile în care a murit Olivia, românca de 36 de ani din Belgia. Ce i-a făcut iubitul ei român de 42 de ani: 'De neconceput'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a fost eliminat: I-a întins o cursă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Donald Trump amenință UE cu tarife vamale de 50% de la 1 iunie. Apple, vizată de tarife de 25%
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce spune Nicușor Dan despre un viitor premier dat de PSD