„Sunt complicat şi vă rog să fiţi toţi complicaţi, dar să fim eficienţi, că, dacă suntem complicaţi şi nu suntem eficienţi, degeaba suntem complicaţi. Şi în aceste circumstanţe tot o să spun nişte gânduri ale mele, care mă preocupă şi mă preocupă şi mă preocupă şi mă tot preocupă, pentru că mă preocupă”, a spus Vanghelie.
El a explicat că aceste gânduri îl preocupă pentru că este un om care înţelege foarte bine şi vrea să înveţe de la viaţă.
Menţionând că nu întotdeauna a fost de acord cu fostul preşedinte Ion Iliescu, Vanghelie a spus că vrea să îi ceară scuze, „pentru simplul motiv pentru că acesta are dreptate întotdeauna”, primarul adăugând că i-au trebuit foarte mulţi ani ca să înţeleagă experienţa unui om politic adevărat.
„Mi-am dat seama şi am analizat acasă, vizavi de ce întâmplă în partid acum şi am ajuns la concluzia că instituţia Ion Iliescu (…) avea mare dreptate şi sunt atent şi sunt atent şi sunt atent şi când nu-mi convine şi nu vreau să parcurg etapele pe care domnul preşedinte spune că trebuie să le parcurg”, a declarat Vanghelie.
Vanghelie a arătat că Adrian Năstase este o altă instituţie în PSD şi a făcut foarte multe pentru partid.
„Dacă avem demnitate trebuie să ne preocupe pe toţi ceea ce se întâmplă cu Adrian Năstase. Trebuie să ne preocupăm, de la cel mai mic membru de partid până la preşedintele de onoare Ion Iliescu, să spunem în cor cu toţi: funcţia lui Adrian Năstase trebuie să rămână în partid”, a spus el, în aplauzele participanţilor.
„Tot îmi vin gândurile mai complicate în cap, pentru că aşa sunt construit, nu de altceva”, a spus el la finalul discursului, arătând că în anumite privinţe mesajul său este „subliminal”.