Primele date arată că arborele căzut nu a avariat masinile din zonă, aflate în apropiere.
„Nu a plouat, dar bate vântul cu putere de două zile la Târgovişte, iar acum rafalele puternice au rupt din rădăcină salcâmul bătrân din microraionul IV. Numai o minune a făcut ca arborele să nu rănească pe cineva sau să nu avarieze vreun autoturism. S-a întâmplat din cauza vântului, copacul care a căzut a tras cablurile, iar stâlpul, fiind subţire, a picat imediat şi el la pământ. Noi am cerut la primărie să ne taie copacii aceştia, care sunt foarte bătrâni, dar nu s-a întâmplat nimic. Iar acum, uitaţi-vă ce am păţit”, a declarat un locatar din cartierul micro IV.
Angajaţii Primăriei Târgovişte au degajat zona, iar lucrătorii societăţii de furnizare a electricităţii au înlocuit stâlpul avariat, urmând să fie reluate serviciile de internet şi telefonie în cartier.