Vântu vrea să plece din ÎNCHISOARE. SOV a depus cerere de ELIBERARE condiţionată

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a depus o cerere de eliberare condiţionată din închisoare la Judecătoria sectorului 4, informează România TV. Dacă cererea va fi aprobată, Vântu ar putea fi din nou un om liber din luna ianuarie.
Romania TV
06 dec. 2012, 09:18
Vântu vrea să plece din ÎNCHISOARE. SOV a depus cerere de ELIBERARE condiţionată

Avocaţii lui Vântu au depus cererea deoarece s-au scurs cele două treimi din pedeapsă, la capătul cărora un deţinut poate cere să fie eliberat condiţionat. Este de aşteptat ca decizia instanţei să se ia în luna ianuarie.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Comisia de analizare a cererilor de eliberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vîntu perioada de 32,9 zile din condamnarea la un an de închisoare pe care a primit-o în dosarul privind şantajarea omului de afaceri Sebastian Ghiţă.

Comisia a luat în considerare pentru această decizie şi faptul că Vîntu a publicat o carte cu conţinut ştiinţific printr-o editură agreată de Colegiul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, au precizat sursele judiciare.

Vîntu a avut un orar definit pentru întocmirea lucrării ştiinţifice, pe care ulterior a publicat-o în modul precizat, au mai spus sursele citate.

Comisia a stabilit astfel că sunt îndeplinite condiţiile pentru eliberarea condiţionată a lui Sorin Ovidiu Vîntu, dar aceasta se va face doar după ce o instanţă de jucată va analiza o astfel de cerere.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, pe 21 iunie, la un an de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că l-a şantajat pe Sebastian Ghiţă, potrivit deciziei luate de Curtea de Apel Bucureşti (CAB). Decizia este definitivă. Mandatul de arestare a ajuns la Poliţie. Şi Ioan Ilie Cezar a primit cinci luni de închisoare cu executare, aceeaşi sentinţă pe care a primit-o la instanţa de fond.

Pe 7 iunie, procurorii au cerut majorarea pedepsei pentru Sorin Ovidiu Vîntu, în procesul de şantaj cu Sebastian Ghiţă, la 5 ani de închisoare cu executare. Instanţa a anunţat ca va pronunţa sentinţa pe 21 iunie.

La recurs, Curtea de Apel a admis ca probă înregistrarea unei discuţii dintre Sebastian Ghiţă şi Sorin Enache, depusă la dosar de Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta a declarat instanţei că înregistrarea i-a parvenit în mod întâmplător: se afla la semafor şi un necunoscut i-a înmânat-o prin geamul limuzinei. SOV a susţinut că înregistrarea ar fi putut fi făcută de SRI. „Mai sunt şi securişti de bine”, a declarat omul de afaceri, pentru a justifica modul neverosimil în care a obţinut caseta audio.

Procurorul de şedinţă a cerut instanţei să nu admită ca probă această înregistrare pe motiv că nu există nicio certitudine despre provenienţa şi autenticitatea ei.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, audiat ca martor în procesul de şantaj, şi-a menţinut acuzaţiile de şantaj şi ameninţări efectuate de Vîntu la adresa sa, scrie Hotnews. Despre caseta prezentată de Vîntu, Ghiţă a spus că nu recunoaşte frazele ce apar şi a precizat că nu-şi aduce aminte de o asemenea discuţie. Ghiţă a arătat că este vorba probabil de o modalitate prin care Vîntu vrea să se apere de acuzaţiile din dosar.

Sorin Enache, actualmente administrator special al Realitatea Media, a declarat în schimb ca el recunoaşte discuţia cu Sebastian Ghiţă. Sorin Enache a mai relatat şi că, în timp ce se afla în vacanţă, cineva i-ar fi falsificat semnătura pe un document prin care Realitatea Media înceta contractul cu Coresi pentru spaţiul unde activa televiziunea.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 3 februarie, condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la şase luni de închisoare cu executare şi a lui Ion Ilie Cezar la cinci luni, pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Decizia a fost contestată atâ de procurori, cât şi de Vântu şi Ion Ilie Cezar. Recursul se judecă de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit noilor reglementări privind accelerarea reformei în justiţie.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată în 23 mai 2011, în stare de arest, pentru şantaj.

Cei doi au fost arestaţi preventiv în 29 aprilie 2011 şi eliberaţi în 16 iunie 2011 de o instanţă a Tribunalului Bucureşti.

Potrivit acuzării, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar prin ameninţarea cu uciderea lui Sebastian Ghiţă, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice.

Mijloacele întrebuinţate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să creeze temere părţii vătămate, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul inculpatului Ion Ilie suma de bani urma să ajungă la inculpatul Vîntu în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpaţi, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit, au precizat procurorii.

 

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
De sâmbătă, 11 ianuarie, de la ora 11, trei zodii intră într-o perioadă de vis. Vor avea lumea la picioare
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are nicio șansă. Propria greșeală care îi anulează victoria: Respins!
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Cel mai bogat român din toate timpurile. Condamnat la moarte de comuniști, a fugit în America
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care locuiesc la bloc. Amendă de până la 3.000 de lei. NU puteți refuza accesul
StirileBZI
Codul Rutier 2025: Acești șoferi sunt obligați să dea examen auto, deși au permis de conducere!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Serbia anulează contractele de armament cu Rusia în contextul sancțiunilor occidentale
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”