Vânzarea proiectelor finanţate prin programul Start-Up Nation este legală. Noii deţinători preiau obligaţiile din contract

Cesiunea de acţiuni ale societăţilor comerciale finanţate prin schema de ajutor de minimis Start-Up Nation este legală, însă noii deţinători ai acestor companii trebuie să ştie că vor prelua inclusiv obligaţiile ce decurg din implementarea schemei, precizează Ministerul pentru Mediul de Afaceri.
Romania TV
05 feb. 2018, 15:58
Vânzarea proiectelor finanţate prin programul Start-Up Nation este legală. Noii deţinători preiau obligaţiile din contract

„Scopul programului Start-Up Nation este acela de a ajuta întreprinzătorii aflaţi la început de drum să pornească o afacere. De aceea, obiectivele urmărite au în centrul lor stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, crearea de noi locuri de muncă, inserţia pe piaţa muncii a persoanelor defavorizate, şomerilor şi absolvenţilor, creşterea investiţiilor în tehnologii noi inovative. Pe de altă parte, cesiunea de acţiuni ale societăţilor comerciale este legală, ea neîncălcând nici legislaţia şi nici prevederile schemei de ajutor de minimis Start-Up Nation. De altfel, identificarea unor oportunităţi de afaceri este o caracteristică a spiritului antreprenoriatului. Totuşi, noii deţinători ai acestor societăţi comerciale, beneficiare de ajutor de minimis în cadrul programului, trebuie să ştie că vor prelua inclusiv obligaţiile ce decurg din implementarea schemei, cum ar fi, de exemplu, menţinerea locurilor de muncă nou create prin program pe parcursul a doi ani sau păstrarea echipamentelor pentru care s-a obţinut finanţarea”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Potrivit ministerului de resort, cei care preiau aceste proiecte trebuie să fie conştienţi de faptul că planul de afaceri este unul gândit pentru altcineva şi nu este neapărat cel mai potrivit pentru ei, iar aceştia vor avea obligaţia de a lucra cu ceva „croit” pe alte repere, care nu poate fi adaptat nevoilor şi structurilor lor.

”Este important să creştem atractivitatea programului pentru antreprenori şi să simplificăm, în ediţia 2018, pe baza experienţei anului trecut, accesul la finanţare. Vom intensifica ritmicitatea consultărilor cu mediul de afaceri pentru a adopta, împreună cu acesta, soluţii de fluidizare a procedurilor pentru întreprinzătorii care văd în Start-Up Nation şansa reală de a-şi îndeplini visul de a deveni antreprenori de succes, de a avea un nivel de trai ridicat şi o viaţă mai bună”, subliniază ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea.

Reprezentanţii platformei de anunţuri online OLX au declarat, recent, pentru AGERPRES, că investighează aspectele legale privind comercializarea pe acest site a proiectelor Start-Up Nation şi că au trimis o solicitare în acest sens către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), pentru a evita orice fel de nereguli.

Aceştia au arătat că, în total, în ultimele şase luni, s-au publicat circa 200 de anunţuri pentru vânzarea de proiecte Start-Up Nation. Peste 80% dintre proiecte au fost scoase la vânzare în ultimele trei luni, iar în acest moment sunt puţin peste 100 de anunţuri active.

Ca preţuri, cele mai multe sunt între 4.000 şi 5.000 de euro, însă sunt şi proiecte care sunt scoase la vânzare la preţuri mai mari de atât, au mai spus cei de la OLX, fără a preciza valoarea maximă cerută de un astfel de ofertant.

Totodată, cele mai multe oferte fac parte din categoria „Servicii şi echipamente profesionale”, iar domeniile cu cele mai multe anunţuri sunt din industria uşoară şi cea alimentară (70% dintre anunţuri). Reprezentanţii OLX au adăugat că nu pot furniza date legate de zona geografică, vârstă, sex sau alte date cu caracter personal, conform termenilor şi condiţiilor de pe site.

Pe de altă parte, nu au existat anunţuri pentru cumpărarea de proiecte Start-Up Nation.

În urmă cu o săptămână, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, ministrul de resort, Radu Oprea, a fost întrebat care este opinia sa despre faptul că unii câştigători ai programului guvernamental Start-Up Nation îşi vând proiectele pe OLX.

„Spiritul antreprenorial se vede că este viu în România, că suntem creativi şi inventivi. Sigur că Start-Up Nation este un program care doreşte să crească acest spirit antreprenorial”, a răspuns Oprea, iniţial.

Parlamentarii au insistat, însă, pe subiect, iar Oprea a adăugat: „Ideea este că atunci când am discutat în Comisia economică a Senatului, împreună, dacă este corect să limităm creativitatea celor care aplică, împreună am ajuns la concluzia că nu este bine. Dacă se dovedeşte că, într-adevăr, devine un fenomen sau că are o incidenţă… este până la urmă vorba de un caz izolat sau de mai multe cazuri şi trebuie să vedem în totalul aplicaţiilor ce înseamnă şi dacă se transformă sau nu într-un fenomen, dacă atingem un prag. Atunci într-adevăr cred că trebuie luate măsuri, trebuie introduse anumite limitări. Dacă sunt probleme izolate, până la urmă fac parte din viaţă şi este normal să se întâmple”.

Prin acest program, o firmă nou înfiinţată primeşte o finanţare de până la 200.000 de lei, care poate reprezenta 100% din valoarea proiectului. În sesiunea 2017 au fost declarate câştigătoare circa 8.600 de planuri de afaceri, astfel că cele 200 de proiecte care au fost scoase la vânzare până acum pe OLX reprezintă circa 2,3% din total.

Citeşte şi: OLX verifică legalitatea vânzării pe Internet a proiectelor Start-Up Nation. Câte astfel de afaceri au fost scoase la vânzare

Spynews
Laura Cosoi, primul interviu după ce a devenit mamă pentru a patra oară. Frumoasa prezentatoare TV s-a întors deja pe platourile de filmare / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce să pui în maioneza de casă pentru a-i da cel mai bun gust. Un simplu ingredient îi dă o savoare de care nu te mai saturi
Capital.ro
S-a dat ordin la nivel național până pe 11 august. Poliția Română avertizează conducătorii auto
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
În atenția tuturor românilor care au cont la bancă! Ce trebuie să facă aceștia în 2024
Adevarul
Impactul declarațiilor ÎPS Teodosie: Normele religioase stricte lasă urme care persistă și în viața adultă ANALIZĂ
Spynews
Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, Alina Ferinceac. Imagini de colecție cu cei doi
Spynews
Împăcați, dar pe ascuns! Cum au încercat Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău să fenteze paparazzii! I-am prins la întoarcerea din escapada secretă /VIDEO SAVUROS
Evz.ro
Alfred Bulai, pe urmele lui Cristi Borcea. Este imaginea anului
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Oana Niculescu Mizil, transformată TOTAL de când e o femeie singură! A rupt plaja-n două când s-a ridicat de pe şezlong
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Când vor intra pensiile recalculate pe card! Data la care se livrează pensiile în luna septembrie
Capital.ro
Mașinile au interzis. Măsura intră în vigoare de mâine, 7 August
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Adrian n-a mai apucat să se însoare! Cine e, de fapt, jandarmul mort în accidentul din Cluj
substantial.ro
Activisti vandalizează vila lui Lionel Messi în Ibiza ca formă de protest climatic
MediaFlux
PENSIONARII care vor pierde BANI de la 1 septembrie LA RECALCULARE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!