Vânzările de autoturisme au scăzut în primul semestru cu 19,4%

Piaţa auto s-a contractat în primul semestru cu 18,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 34.978 de autoturisme şi vehicule comerciale noi vândute, cu un ritm de scădere mai accelerat la autoturisme, de 19,4%,potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Romania TV
15 iul. 2013, 09:41
Vânzările de autoturisme au scăzut în primul semestru cu 19,4%

„În continuare, vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (75% din total în iunie). Astfel, pe fondul demarării târzii a Programului «Rabla», dar şi a accesului dificil la credite, vânzările către persoanele fizice reprezintă la 6 luni doar 19% din total (în creştere totuşi faţă de primele 5 luni, când acest procent era de 15%). Pentru comparaţie, în primul trimestru din 2012 (după 3 luni de funcţionare a Programului «Rabla») acest raport era de 31% persoane fizice şi 69% persoane juridice. În plus, continuă să se manifeste în piaţă impactul negativ al importului masiv de
vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 102.000 unităţi la autoturisme şi 21.500 la vehicule comerciale, au o creştere de 38%, respectiv 6% faţă de 2012. Din aceste cifre rezultă că la fiecare autovehicul (autoturism + vehicul comercial) nou vândut în România au fost aduse alte 4,1 rulate”, arată APIA, într-un comunicat.

În primele şase luni au fost vândute 28.964 de autoturisme. Topul pe mărci este format din Dacia, cu 8.494 unităţi vândute (29,3% din total), Volkswagen (3.450 unităţi / 11,9%), Skoda (2.347 unităţi / 8,1%), Renault (1.754 unităţi / 6,1%), Ford (1.622 unităţi / 5,6%) şi Hyundai (1.361 unităţi / 4,7%).

Pe modele, Dacia Logan rămâne pe primul loc, urmat de Duster, Sandero, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf.

„Analizând segmentarea pe clase, remarcăm că după 6 luni doar clasa monovolum este pe plus, toate celelalte fiind pe minus, cu scăderi cuprinse între 18% şi 44%. Modificarea Codului Fiscal prin care a fost limitată deductibilitatea amortizării se dovedeşte a fi un factor suplimentar de scădere pentru autoturismele din clasele superioare (D, E, F), acestea înregistrând scăderi peste media pieţei (31% – 44%)”, conform comunicatului.

Ponderii livrărilor de maşini cu motoare diesel a continuat să urce, ajungând la 56,4%, faţă de 50,2% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru cinci din primele zece mărci, motorizările diesel reprezintă peste 70% din vânzări.

Producţia a scăzut în iunie cu 13,4% faţă de luna precedentă, astfel că pe primul semestru creşterea faţă de 2012 a fost de 36,6%, la 224.773 unităţi, cifră datorată în exclusivitate producţiei de autoturisme, care a înregistrat un avans de 44,7% (volum total 224.759 unităţi).

Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (63.735 unităţi), urmată de Dacia Sandero (62.957 unităţi), Dacia Logan (54.227 unităţi) şi Ford B-MAX (43.464 unităţi).

Şi la exporturi s-a înregistrat o majorare semnificativă, de 23,3%, la un volum total de 188.744 unităţi. Creşterea se datorează în exclusivitate autoturismelor, care înregistrează un plus de 30,2%.

Cel mai exportat model în luna iunie a fost Dacia Sandero (10.882 unităţi), urmat de Duster (9.377 unităţi) şi B-MAX (7.003 unităţi). Pe ansamblul celor şase luni pe primul loc este Duster (64.236), urmat de Sandero (60.446) şi Ford B-MAX (43.312).

Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale noi s-au redus anul trecut cu 20,9%, la 87.505 de unităţi, una dintre cele mai mari scăderi din UE. Pentru anul în curs APIA speră la un avans de 5%.

 

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Capital.ro
Călin Georgescu NU va fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Destinul tulburător actorului român, trădat de soție. I se spunea Sfinxul
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Limită la bancomat. Anunț pentru românii care retrag bani cash de la ATM. Se aplică în toată țara
StirileBZI
Bugetarii pierd sume importante la salariu! Se sporuri se taie
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Aleksandr Lukașenko se pregătește pentru un al șaptelea mandat, în timp ce disidența este suprimată în Belarus
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București