Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat că, în prezent aproximativ 50% din Bucureşti are apă caldă, iar intervenţiile făcute în această vară care au dus la sistarea apei calde în unele zone ale oraşului au fost efectuate acum, în anticiparea unor probleme care ar putea apărea iarna aceasta. El a mai explicat că au fost efectuate aceste reparaţii acum la un aşa-numit cămin, locul unde se produce transferul apei calde de pe o reţea pe alta care avea o vechimbe de 55 de ani şi nu fuseseră făcute deloc intervenţii până acum. Edilul general a mai explicat că într-un an sau doi Bucureştiul va fi în situaţia în care 300 de km de ţevi vechi şi cu probleme din cei 1.000 de km vor fi înlocuite. „Până când o să rezolvăm şi o să şi reuşim să nu mai pierdem şi să ieftinim o să mai dureze 7-8 ani, dar ca şi confort de locuire în unul, doi ani o să fie mai bine”, a mai precizat Dan.
Nicuşor Dan, B1 Tv – „În primul rând că facem lucrări care trebuiau făcute de foarte mult timp şi nu s-au făcut. Vă dau nişte indicatori câţi bani am pus pe termoficare. Am pus cam de trei ori decât media lui 2016-2020, în anul 2022. Există un grafic al pierderilro de apă caldă, pentru că evident atunci când pierzi apa caldă care îţi pleacă din centrale atunci unii nu au şi unii au mai puţină. Deci 10 ani a tot crescut, adică mai mult se strica decât Primăria repera şi în sfârşit, începând cu 2021 au început să se reducă pierderea. Asta înseamnă că merge în direcţia bună. Bineînţeles că nu poţi să rezolvi în doi-trei ani ceea ce nu s-a făcut în 30 de ani”, a afirmat Nicuşor Dan, luni la postul B1 Tv.
Edilul general a mai spus că cea mai rea iarnă a fost în anul 2020, iar în 2021 a fost puţin mai bine şi în acest an va fi şi mai bine. „Iar din nou avem date statistice despre satisfacţia oamenilor şi cea mai rea iarnă a fost în 2020. În 2021 a fost puţin mai bine, iar iarna aceasta o să fie mai bine. În luna februarie, cea mai rece lună din iarna care a trecut a fost în februarie 2023 şi atunci am avut zile întregi în care toată lumea a făcut căldură şi apă caldă”, a explicat Nicuşor Dan.
El a vorbit despre faptul că parte dintre bucureşteni nu au avut apă caldă în aceste săptămâni şi a explicat că acest lucru a fost cauzat de faptul că unul dintre aşa-numitele cămine, locul unde se produce transferul de apă caldă de pe o reţea pe alta cu o vechime de 55 de ani a avut probleme, tocmai de aceea au fost făcute reparaţii peste vară, astfel încât să nu fie probleme în sezonul rece care va veni.
„Acum am avut o problemă. Cea mai mare problemă am avut-o înainte de Crăciunul lui 2020. A fost un decembrie friguros şi pur şi simplu a crăpat ceva în reţea şi vreo trei săptămâni cam jumătate din Bucuresti nu a avut căldură iarna. Acesta a fost de departe lucrul cel mai greu. Acum la fel, cam două săptămâni oamenii nu au avut apă caldă. Am avut un aşa-numit cămin care este un loc unde se transferă apă caldă de pe o reţea pe alta care avea o vechime de 55 de ani. Nu se mai intervenise şi eram în pericol ca chestiunea aceasta să pice iarna asta şi atunci s-a luat decizia să o facem vara aceasta. Am încercat să deviem pentru sectoarele 2 şi 3 de la CET Progresul şi a crăpat. Atunci s-a oprit CET Progresul şi până când s-a remediat, noi am terminat săptămâna trecută, joi, cam două săptămâni a durat să refacem căminul acela. Nu a fost apă caldă cam în jumătate din Bucureşti”, a completat Dan.
Întrebat cât la sută din Bucureşti are apă caldă, la acest moment, primarul Capitalei a răspuns: „Cam 50% din Bucureşti are apă caldă pentru că până joi a fost treaba noastră”.
„Începând de vineri, că din nou chestiunea este împărţită – noi transportăm şi Ministerul produce. De vineri, sâmbătă, duminică şi azi este o responsabilitate a Ministerului care nu a fost gata cu CET-ul lui să producă”, a mai precizat Dan.
Chestionat mai departe când va fi rezolvată problema, edilul general a replicat: „Promisiunea de remediere este pentru azi”.
Acesta a adăugat că vor mai fi avarii în Capitală, însă nu aşa de majoră cum a fost aceasta din luna august.
„O să fie avarii, dar în niciun caz nu vor fi avarii cum a fost aceasta. Acesta este motivul pentru care am intervenit vara, anticipând ce s-ar putea produce iarna. În plus am intervenit exact acolo unde am ştiut că e riscul cel mai mare, cum e Bulevardul Timişoara, Calea Văcăreşti. Calea Văcăreşti nu o să o terminăm anul ăsta, dar am început să lucrăm pe Calea Văcăreşti, unde este o chestiune sensibilă”, a explicat Nicuşor Dan.
Chestionat peste câţi ani vom trăi într-o Capitală în care putem spune că ne spălăm cu apă caldă, el a declarat că într-un an, doi vor fi schimbaţi cei 300 de km de ţevi vechi şi cu probleme din cei 1.000 km existenţi, iar de abia în 7-8 ani nu vor mai fi pierderi şi furnizarea agentului termic va fi mai ieftină.
„Dacă ne uităm in urmă cu 4-5 ani erau avarii, dar problema apei calde nu era o problemă mare. Cam într-un an, doi o să fim în situaţia asta, adică o să avem schimbaţi cam 300 din 1.000 de km şi acei 300 km sunt cei mai vechi şi cei mai cu probleme. Până când o să rezolvăm şi o să şi reuşim să nu mai pierdem şi să ieftinim o să mai dureze 7-8 ani, dar ca şi confort de locuire în unul, doi ani o să fie mai bine”, a conchis primarul Nicuşor Dan.
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat că, după investiţiile realizate în mandatele anterioare au mai rămas de reabilitat 50 de kilometri de linii de tramvai, iar la finalul anului 2024 a estimat că 30 de kilometri din cei 50 vor fi reabilitaţi. „Am reuşit să salvăm contractul pentru 100 de tramvaie noi cu bani europeni, iar acum suntem la 50 din 100 şi o să le avem pe toate 100”, a adăugat edilul general.
„I-am scos în achiziţie pe toţi 50, costă cu totul cam 500 de milioane de euro. O să se deschidă ghidurile pe Programul Operaţional Regional, şi pentru diferenţă am vorbit deja pentru un împrumut eşalonat. S-au depus oferte pe 30 de km din 50, ele sunt în curs de evaluare. Sper să nu fie contestaţii. Pe unele sunt ofertanţi unici. Cred că semnăm cam în trei săptămâni contractele. Apoi urmează şase luni de proiectare, apoi 12 luni de execuţie. Cam la final de 2024 o să avem 30 din 50 reabilitaţi”, a declarat Nicuşor Dan, luni la postul B1 Tv, oferint explicaţii despre repararea liniei de tramvai din Capitală.
Acesta a mai spus că PMB a reuşit, sub mandatul său să salveze contractul pentru 100 de tramvaie noi din fonduri europene, şi în prezent avem 50 din cele 100 de tramvaie.
„Am reuşit să salvăm contractul pentru 100 de tramvaie noi cu bani europeni, iar acum suntem la 50 din 100 şi o să le avem pe toate 100. Pentru restul de 250, am făcut studiu de oportunitate, l-am votat în Consiliul General şi aşteptăm să se lanseze programul operaţional regional, cu o parte din finanţare din bani europeni, şi restul” împrumuturi, a mai afirmat edilul general.
El a reamintit că a găsit la PMB, atunci când a preluat mandatul o datorie de 3 miliarde lei, în condiţiile în care bugetul era de 4 miliarde lei. Primarul Capitalei a adăugat că acea sumă de 3 miliarde care era datorie ar fi putut fi cumpărare 200 de tramvaie.
„Datoria curentă pe care am găsit-o, adică oricare din oamenii ăia cărora noi le datoram bani putea să vină să blocheze conturile, aşa cum unii au şi făcut; când eu am venit în Primărie, aveam conturile blocate, puteam să plătim salariile, dar nu şi investiţiile, cu totul 3 miliarde de lei, în condiţiile în care bugetul era de 4 miliarde. Nu puteam să ies să spun «suntem în faliment» de vreme ce tot eu, a doua zi, trebuia să mă întâlnescu cu oamenii, să le spun „aveţi răbdare, că o să vă plătim”. Nu aş fi fost credibil nici într-o ipoztază nici în alta. Pentru binele instituţiei, nu am comunicat o vreme pentru ca toate lucrurile astea să le fac în linişte şi oamenii să aibă încredere. Ca să dau un ordin de mărime, cu 3 miliarde de lei putem să schimbă cam 200 de tramvaie”, a mai explicat Dan.