Rezoluția legislativului polonez în această privință a fost adoptată cu 432 de voturi pentru și zece abțineri.
Documentul critică autoritățile ucrainene, ce refuză termenul de ‘genocid’. ”Victimele crimelor comise de naționaliștii ucraineni în anii ’40 nu au fost onorate convenabil și asasinatele în masă nu au fost calificate, așa cum cere adevărul istoric, drept genocid”, menționează textul rezoluției.
Această critică este îndreptată și spre precedentul guvern, liberal, de la Varșovia, care în 2013 a preferat o formulă cosmetizată, vorbind despre ‘purificare etnică cu caracter de genocid’ și nu despre ‘genocid’, potrivit Agerpres.
Rezoluția stabilește o Zi de comemorare a victimelor genocidului, care va fi marcată pe 11 iulie, și aduce un omagiu ”tuturor cetățenilor celei de-a II-a Republici asasinați cu bestialitate de naționaliștii ucraineni’ din organizațiile OUN și UPA.
În prezent, OUN și UPA sunt considerate în Ucraina drept organizații patriotice care au luptat pentru independența țării. Volhinia, locuită majoritar de ucraineni, a aparținut Poloniei până în 1939. Crimele în cauză, care au afectat ansamblul populației, inclusiv femei și copii, au început sub ocupația germană și au continuat după recucerirea Ucrainei de către sovietici.