Curtea de Apel Bucureşti a decis că Varujan Vosganian trebuie să primească despăgubiri de 40.000 de euro în procesul de calomnie intentat jurnalistului Marius Tucă şi editurii Intact.
Fostul ministru al Economiei a intentat proces pentru calomnie în urmă cu şase ani, când a fost nevoit să renunţe la o funcţie de comisar european din partea României din cauza unor informaţii apărute în presă, potrivit cărora ar fi colaborat cu Securitatea. În timpul procesului, martorul lui Vosganian a fost chiar fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care a afirmat că nu s-a găsit nicio dovadă privind implicarea colegului său de partid în activitatea serviciilor secrete.
Iniţial, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea prin care liberalul cerea daune de 300.000 de euro, dar Curtea de Apel i-a dat câştig de cauză. Totuşi, decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.