Vasile Blaga: Ponta să spună cu subiect şi predicat cine sunt ofiţerii acoperiţi din PSD şi PNL

Copreședintele PNL Vasile Blaga a afirmat, luni, că fostul premier Victor Ponta ar trebui să spună cu "subiect și predicat" cine sunt ofițerii acoperiți din PSD și PNL, dacă îi știe.
Iulian Tudor
25 apr. 2016, 16:20
Vasile Blaga: Ponta să spună cu subiect şi predicat cine sunt ofiţerii acoperiţi din PSD şi PNL

Eu cred că prima dată cine a aruncat cu piatra trebuie chemat să o ridice. Îmi aduc aminte că dl Ponta a făcut acest demers; să vină dl Ponta dacă tot știe și are atâtea surse să și spună cine este. Pe mine mă interesează, în primul rând, să spună cu subiect și predicat pe cei din cele două mari partide, dacă îi știe, din PSD și PNL; în primul rând din PSD, că acolo s-a referit ca să scape partidul și să facă curățenie și din acest punct de vedere în partid. Dacă ne luăm după povești, cineva spunea că chiar domnia sa ar fi fost pe acolo. Ceea ce eu nu am afirmat niciodată„, a spus Vasile Blaga, după ședința Comisiei de unificare a PNL.

La rândul său, Alina Gorghiu afirmă că Victor Ponta este din domeniul „patologicului”. „Omul e de domeniul patologicului și sunt convinsă că o întreagă țară vede că e un semn foarte bun că am scăpat de un prim-ministru bolnav. Îmi asum tot ce spun, cu subiect și predicat. Până acum făcea un rău imens PSD-ului. Acum nu face altceva decât să distrugă PSD. Să ajungi să spui că soțul meu — care este persoană fizică, privată, nu are nicio legătură cu viața politică — va acapara PSD-ul este de noaptea minții, dar doar PSD-ul poate să judece cât de în favoarea lor este o asemenea declarație. Mie nu-mi rămâne decât să privesc cu zâmbetul pe buze toate elucubrațiile acestui om”, a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.

Fostul premier Victor Ponta a făcut sâmbătă o precizare referitoare la „ofițerii” care vor să preia puterea în PSD.

„Pentru că am văzut interpretările din presă vreau să precizez că atunci când am scris de „ofițerii” care vor să preia puterea în PSD, nu mă refeream la Valeriu Zgonea — ci la un vicepreședinte PSD, fost ministru în Guvern (dacă va fi nevoie le voi spune colegilor mei despre cine este vorba)!„, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.

Luni, referindu-se la o posibilă prezentare a sa la Comisia de control al activității SRI sau la Comisia de control al activității SIE în cazul afirmațiilor despre ofițeri acoperiți din partide, Ponta a răspuns: „Păi, la SRI nu m-a chemat, dar Calimente e un păcălici, știți foarte bine. O să-i spun, Lucian Isar e, despre el vorbeam”.

Fiind întrebat dacă va dezvălui un nume de „ofițer acoperit” din PSD, fostul lider al social-democraților a continuat: „Nu, nu de Isar. Preia tot. A preluat PNL”, a spus Ponta.

CITEŞTE ŞI: Victor Ponta, ironic la adresa soţului Alinei Gorghiu: „Lucian Isar este ofiţerul acoperit”

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești ciudate de la ANM. Cum va fi vremea marți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster