Vasile Dâncu, despre o guvernare PNL-PSD: „Dacă şi ei vor face un efort, se poate guverna”

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat joi că la întâlnirea pe care social-democraţii o vor avea cu liberalii vor fi discutate chestiuni generale, legate de program şi de compatibilitate.
Filip Stan
04 nov. 2021, 16:31
Vasile Dâncu, despre o guvernare PNL-PSD:

Vasile Dâncu a mai precizat că, pentru negocierea unei majorităţi parlamentare, PSD-ul ar trebui să dea premierul şi a menţionat că se poate guverna în această formulă, dacă şi ”peneliştii fac un efort”.

Întâlnirea celor două partide are loc la ora 16.00, la Salonul Spaniol din Camera Deputaţilor. Din delegaţia PSD fac parte preşedintele Marcel Ciolacu, Vasile Dîncu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea.

Vasile Dîncu a precizat că la întâlnirea cu cei de la PNL se va discuta despre chestiuni de compatibilitate, generale, care ţin de programul de guvernare şi a arătat că formaţiunea trebuie să dea premierul.

Întrebat dacă PSD ar trebui să guverneze cu PNL, Dîncu a spus că, dacă vor face un efort şi peneliştii, se poate guverna”.

Vasile Dâncu, despr declaraţiile PSD conform cărora nu vor guverna cu PNL: „De atunci s-a schimbat situaţia, PNL a mai pierdut voturi”

Dîncu nu a dorit să comenteze nici varianta în care nu va fi nominalizat un premier de la PSD. ”Este e o chestiune de negociere, nu este un proiect pe care să îl faci înainte”.

Despre afirmaţiile anterioare potrivit cărora PSD nu ar trebui să vină cu o propunere de premier, el a spus că afirmaţia sa a fost făcută în condiţiile din acel moment, când era vorba de o guvernare minoritară. ”S-a schimbat de atunci situaţia, s-a schimbat aritmetica parlamentară, PNL a pierdut voturi”, a spus el.

El nu a dorit să precizeze dacă doreşte să facă parte dintr-un viitor Executiv PNL-PSD. ”Nu am vorbit despre portofolii”, a arătat Dâncu, potrivit News.ro.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu rupe tăcerea după negocierile PNL – PSD. „Erau introduse noi taxe în programul de guvernare prezentat de Ciucă. Vedem cum scoatem acest lucru”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Planta care este un somnifer natural. Poți face ceai din ea, ajută și la alungarea stresului și calmarea simptomelor menopauzei
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Prădătorul dispărut din România a revenit să își cucerească teritoriul. Preferă doar anumite zone
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Papa Francisc a ajuns alături de Hristos! Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte