Vasile Dîncu, despre pensiile militarilor: „Aceasta este o inegalitate strigătoare la cer”

Vasile Dîncu a declarat că la nivelul Ministerului Apărării se lucrează la realizarea unor modificări legislative, astfel încât să se creeze un sistem unitar în privinţa pensiilor militare.
Loredana Brumă
31 ian. 2022, 10:51
Vasile Dîncu, despre pensiile militarilor:

Vasile Dîncu, despre pensiile militarilor. Ministrul Apărării Naţionale anunță unificarea sistemului de pensii militare.

Vasile Dîncu, anunţ despre pensiile militarilor

Citeşte şi Vasile Dîncu dă asigurări că România nu va fi abandonată de aliații americani în criza din Ucraina

Ministrul Apărării Naţionale a explicat faptul că în cazul militarilor nu se poate vorbi despre pensii speciale, ci despre pensii de serviciu. Acesta spune că sistemul de pensii este unul foarte dezechilibrat, preizând există o mare disproporţie între pensii şi între generaţii de pensionari.

„În niciun caz noi nu putem să vorbim despre pensii speciale, pentru că nu sunt pensii speciale, sunt pensii de serviciu. Militarii au fost… pentru ei contribuţia a plătit-o statul, pentru că nu aveau dreptul să facă niciun fel de alte activităţi, au fost privaţi de toate acele lucruri.

Problema noastră… sistemul de pensii este unul foarte dezechilibrat, din nefericire. Ne trebuie şi lucrăm acum, am construit împreună cu asociaţiile rezerviştilor şi ale celor trecuţi în rezervă, ale pensionarilor, am creat o comisie de mediere şi de lucru pentru ca să schimbăm câteva lucruri esenţiale.

Există o mare disproporţie între pensii şi între generaţii de pensionari, ca să spun aşa, şi va trebui să unificăm asta. Două lucruri sunt importante la care lucrăm acum, să avem un sistem unitar de pensii, pentru că la funcţii egale, la grade egale şi la vechime egală, indiferent când ai ieşit din sistem trebuie, să ai aceeaşi pensie, acum nu se întâmplă acest lucru”, a declarat ministrul la PrimaTV.

Acesta a mai explicat faptul că sunt cazuri de ofiţeri care au deţinut şi funcţii de conducere înainte de 1989 sau la nivelul anilor 1990-2000 şi care, în acest moment, au „jumătate din pensia unuia care a ieşit acum”.

„Deci, aceasta este o inegalitate strigătoare la cer. Apoi, s-au făcut tot felul de modificări şi acestea trebuie să le unificăm. Lucrăm, şi sper am înţelegerea Parlamentului, să finalizăm o ordonanţă, un PLx 199, care aduce un pic de stabilitate în sistem. Deci, în acest moment, avem o problemă şi e o problemă pe care am moştenit-o, dar trebuie să o rezolv cu echipa mea din acest moment. Şi sunt sigur că o să rezolv, pentru că unul din proiectele mele cele mai importante cu care am venit la minister a fost să asigur calitatea vieţii umane pentru cei care se sacrifică în Armata Română”, a mai declarat Dîncu.

Citeşte şi Vasile Dîncu a dat cărțile pe față privind tensiunile din coaliție: „Există oameni frustrați și la noi și la ei”

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
Playtech.ro
Succesiune gratuită în România. În ce cazuri nu plătești nimic și cine poate beneficia
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri