„Nu are nicio intenţie să candideze şi, mai mult decât atât, nu i-a făcut nimeni o asemenea propunere, deşi apar materiale, surse care ştiu că va candida cu nu ştiu ce formaţie, în nu ştiu ce combinaţie. Toate acestea sunt, scuzaţi-mi expresia, poveşti. Mai mult decât atât, nici nu are intenţia de a candida. Nu acesta este, după câte ştiu eu, şi cred că ştiu bine, planul de viitor al guvernatorului. Acest plan de viitor mai are 2 ani din actualul mandat la Banca Naţională. Numărul de mandate nu este limitat. (…) BNR este un punct de comandă care trebuie să asigure stabilitatea financiară a României. Astăzi, fără stabilitate financiară, nu ai niciun viitor”, a spus Vasilescu, la o emisiune TV.
Potrivit acestuia, Banca Naţională, ca instituţie, şi Mugur Isărescu în calitatea sa de guvernator, şi ca persoană, „se luptă cu dinţii să apere, să protejeze depozitele mai mari de 100.000 euro”.
„Cele până la 100.000 sunt protejate de Uniunea Europeană(…). Nu este deloc simplu (legat de situaţia privind Bank of Cyprus n.r), pentru că legea nu ne ajută deloc. BNR, în demersurile pe care le face, nu are de partea ei legea. Legea îi spune nu te bagi. Aşa îi spune legea. Totuşi, dialoghează, negociază, discută cu autorităţile din Cipru, cu cele europene, nu stă cu mâinile în buzunar”, a explicat Vasilescu.
Invitat să comenteze, într-o emisiune TV, posibilitatea unei candidaturi a lui Mugur Isărescu la alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu a evitat să răspundă clar, dar a spus că îl apreciază pe guvernatorul BNR „în orice condiţii” şi că nu îl asimilează celorlalţi oameni politici.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi premierul Victor Ponta conduc în topul încredererii în politicieni, relevă un sondaj de opinie, realizat de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul”, în perioada 19 – 27 martie 2013.
Potrivit cercetării, Mugur Isărescu se află pe primul loc cu o cotă de încredere de 44%, urmat la o distanţă foarte mică de Victor Ponta, cu 43,6%.
De asemenea, au apărut zvonuri despre o eventuală candidatură a lui Mugur Isărescu după ce, pe pagina de Facebook a Mişcării Populare, fundaţia recent lansată din care fac parte Sebastian Lăzăroiu şi Daniel Funeriu, şi al cărui părinte spiritual este Traian Băsescu, sunt doar două Like-uri, către două pagini sugestive: „Alături de președintele nostru” şi „Mugur Isărescu președinte”.