O ambulanţă a fost solicitată, sâmbătă dimineaţa, la un restaurant din Vaslui unde avea loc un banchet al elevilor din clasa a XII-a de la Liceul Mihail Kogălniceanu. Solicitarea a fost făcută pentru o persoană necunoscută care prezintă traumatism şi este inconştietă. Echipajul ajuns la faţa locului au descoperit că persoana respectivă era conştientă şi în stare de ebrietate. Bărbatul a devenit agresiv fiind nevoie de intrevenţia poliţiei.
„Domnul a solicitat să-l ducem acasă, noi i-am spus că-l vom duce la spital, atunci a devenit agresiv fizic şi verbal şi am solicitat un echipaj de poliţie. Medicul a fost lovit la nivelul feţei, eu mai mult la nivelul braţelor şi ne-a rupt şi targa de la ambulanţă. Am solicitat un echipaj al poliţiei care ne-a ajutat să-l transportam la spital. Fizic mai puţin, mai mult verbal am fost agresată, aproape zilnic ne confruntam cu astfel de injurii”, a declarat doctor Silvia Bazon pentru România TV.
Pentru a fi imobilizat a fost nevoie de intervenţia poliţiei.
„Pacientul nu era în comă alcoolică, a început să facă scandal. Colegii deja au depus plângere la poliţie, iar voi vom încerca să ne recuperăm dauna. Iniţial s-a chemat doar ambulanţa. Pacientul era foarte agresiv, a venit poliţia, i-a pus catuşele şi a plecat cu targa după el, d-aia s-a rupt targa. Noi l-am dus la spital, probabil au încercat să-i acorde primul ajutor, nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe”, a declarat Dan Ungureanu, purtător de cuvânt la Ambulanţa Vaslui.