Trenurile pe rutele Bârlad-Fălciu şi Ploieşti Vest-Iaşi, anulate din cauza zăpezii

Două trenuri pe rutele Bârlad-Fălciu şi retur şi Ploieşti Vest-Iaşi şi retur, care circulă prin judeţul Vaslui, au fost anulate, luni, din cauza problemelor provocate de viscol la sfârşitul săptămânii trecute.
Romania TV
28 ian. 2013, 10:02
Trenurile pe rutele Bârlad-Fălciu şi Ploieşti Vest-Iaşi, anulate din cauza zăpezii

Potrivit Poliţiei Transporturi Feroviare, cele două trenuri au fost anulate întrucât ar fi existat riscul să deraieze, având în vedere problemele produse de viscol la sfârşitul săptămânii trecute.

Trenul Regio care circulă pe ruta Bârlad-Făcliu aparţine CFR Călători, iar cel Interregio Ploieşti Vest-Iaşi, unei societăţi private.

„Din ce am discutat cu reprezentanţii societăţii CFR Infrastructură, liniile de cale ferată din judeţul Vaslui sunt funcţionale în prezent, inclusiv cea spre Fălciu, de pe care s-au înlăturat sulurile de zăpadă formate de viscol. Însă, CFR Călători şi acea societate privată probabil nu vor să rişte, deocamdată, să pună în circulaţie cele două trenuri, având în vedere că aceste automotoare sunt mult mai uşoare decât garniturile tractate de locomotive diesel şi nici nu au aceeaşi putere”, a declarat, luni, şeful Biroului Vaslui al Poliţiei Transporturi Feroviare, Costel Puflea.

Conform mersului trenurilor, trenul Regio Bârlad-Fălciu circulă zilnic cu plecare de la ora 6.30 şi 16.03 din Staţia CFR Bârlad, în timp ce trenul Interregio Ploieşti Vest-Iaşi circulă cu sosire la ora 13.29 în Staţia CFR Vaslui.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte