Vastă reţea de trafic cu imigranţi care ajungea spre Occident trecând şi prin România, dezmembrată de Turcia

Departamentul pentru combaterea traficului de persoane al poliției din Istanbul a dezmembrat o vastă rețea care opera în mai multe state europene și facilita ajungerea imigranților turci și de alte naționalități, dar și a delincvenților în țările Europei Occidentale.
Iulian Tudor
16 ian. 2017, 14:27
Vastă reţea de trafic cu imigranţi care ajungea spre Occident trecând şi prin România, dezmembrată de Turcia

Poliția turcă a dezmembrat o vastă rețea de trafic de imigranți spre Occident, inclusiv via România. Operațiunea s-a desfășurat în parteneriat cu departamentele similare din 13 țări, între care și România, informează luni cotidianul Hurriyet Daily News.

Operațiunea a fost lansată după ce, primăvara lui 2016, poliția turcă a fost informată în legătură cu un trafic implicând atât cetățeni turci, îndeosebi din regiunile de sud-est ale țării, cât și străini. Ulterior s-a stabilit că între persoanele traficate făceau parte și militanți din PKK (Partidul muncitorilor din Kurdistan, ilegal, considerat organizație teroristă). Poliția a făcut schimb de informații cu serviciile de spionaj și antiteroriste, iar după tentativa eșuată de puci din iulie 2016 a primit noi denunțuri în sensul că gruparea de traficanți ajuta și adepți ai rețelei clericului Fethullah Gulen, exilat în SUA și acuzat că s-a aflat în spatele acțiunilor din 15 iulie anul trecut.

Citeşte şi Poliţia de Frontieră a salvat de la moarte 34 de refugiaţi. 9 dintre ei erau copii VIDEO

„Tarifele” percepute de rețea cetățenilor turci și străin variau între 3000 și 5000 de euro. Potrivit poliției, imigranții erau trimiși inițial la Istanbul, apoi în Kosovo și Albania, unde nu este nevoie de viză pentru cei veniți din Turcia, de unde erau trimiși în Muntenegru, Bosnia, Serbia și Croația, înainte de a ajunge în țări occidentale.

După ce a aflat detaliile privind ruta traficanților, poliția turcă a contactat forțele de securitate din Bulgaria, România, Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru, Bosnia, Croația, Slovenia, Ungaria, Austria, Germania și Italia. Ancheta comună a stabilit că traficanții foloseau mai multe metode pentru transferul imigranților, una dintre ele fiind de a le obține vize Schengen în Turcia, pentru a-i transfera apoi în România și Bulgaria, înainte de a-și continua drumul către alte state.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
Playtech.ro
Primeşti gratis cupon de 50 de lei de la Lidl dacă reciclezi la ei! Până când ţine promoţia
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Utilizarea tehnologiei nu aduce declin cognitiv. Demența digitală, un mit demontat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se declară la ANAF. Obligație pentru fiecare individ în parte. Nimeni nu scapă de Fisc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Motivul șocant pentru care Vladimir Putin merge mereu cu mâna dreapta lipită de corp
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta