„Ar trebui să avem un nou Papă pentru Paşti”, a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa părintele Federico Lombardi, adăugând că un conclav ar urma să fie organizat în următoarele 15-20 de zile după demisie.
Benedict al XVI-lea, care are 85 de ani şi nu va participa la conclav, urmează să se retragă într-o mănăstire din incinta Vaticanului, după un sejur iniţial în reşedinţa papală de vară din Castel Gandolfo, în apropiere de Roma.
Papa Benedict al XVI-lea a anunţat luni că va demisiona pe 28 februarie. Liderul Bisericii Catolice a spus că nu mai are „forţele” necesare pentru a conduce Biserica din cauza vârstei sale.
„Demisionez în deplină libertate şi sunt pe deplin conștient de gravitatea acestui gest”, a spus suveranul pontif.
Desemnarea unui nou papă se face de către un conclav secret de cardinali, într-o încăpere din Vatican. Buletinele de vot sunt anonime, pe fiecare fiind imprimat cuvântul „eligo” (aleg). Numărarea voturilor secrete se face în prealabil de o comisie alcătuita din trei membri. Pentru a fi ales, noul papă trebuie să întruneasca două treimi plus un vot.
Atunci când unul dintre candidaţi întruneste majoritatea necesară, buletinele de vot sunt amestecate cu paie uscate şi aprinse în sobă. Pe hornul special din Capela Sixtină iese un fum alb care vesteşte mulţimii că lumea catolică are un nou papă.
Imediat dupa aceea, unul dintre cardinali iese pe balconul Domului şi anunţă: „Annuntio vobis gaudium magnum – habemus Papam!”, rostind şi numele celui ales.