Marian Bartoc a declarat pentru evz.ro că a izbucnit în lacrimi în momentul în care s-a produs accidentul, nu pentru că s-ar fi considerat vinovat, ci de teamă că Mircea Lucescu îi va arunca în cârcă vina accidentului.
„Am văzut cine era în momentul în care am coborât din tramvai şi m-am dus lângă maşină. Lucescu era conştient şi mi-a zis că nu se poate mişca. Atunci mi s-au înmuiat picioarele. Nu de frică, ci pentru că am realizat ce amploare va lua acest eveniment pentru că era implicat Lucescu. De aceea am plâns”, a spus vatmanul.