Vecinii României, restricţii fără precedent. Ungaria, fără circulaţie pe timpul nopţii. Ucraina este în pragul catastrofei

Ungaria va închide barurile şi cluburile de noapte şi va impune o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, pentru a limita infectările cu coronavirus, a anunţat marţi seara premierul Viktor Orban, într-un mesaj video postat pe Facebook. Noile restricţii intră în vigoare de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, transmit Reuters şi MTI.
Filip Stan
03 nov. 2020, 19:37
Vecinii României, restricţii fără precedent. Ungaria, fără circulaţie pe timpul nopţii. Ucraina este în pragul catastrofei

Măsurile se vor încadra într-un „regim legal special” pe care premierul îi îndeamnă pe parlamentari să-l autorizeze pe o perioadă de 90 de zile şi sunt necesare, a spus Orban, pentru a nu ajunge în situaţia ca spitalele să fie depăşite.

Premierul ungar a explicat că Ungaria tinde să fie cu 5-7 zile „în urma” Austriei în materie de epidemie, iar dacă această tendinţă se menţine spitalele vor fi pe punctul de a-şi epuiza capacităţile la jumătatea lunii decembrie.

El a mai spus că, la fel ca în primăvară, cei mai vulnerabili la COVID-19 sunt cei în vârstă şi cei care suferă de boli cronice, „ceea ce înseamnă că părinţii şi bunicii noştri sunt în grav pericol”.

Revin declaraţiile pe propria răspundere. Tot mai multe localităţi intră în carantină

Orban a menţionat că Ungaria dispune de a treia cea mai mare rezervă de paturi de spital din Europa, după Germania şi Austria, precum şi de cea mai mare rezervă de ventilatoare, şi a asigurat că medicii vor primi majorări salariale.

Şeful executivului de la Budapesta a admis pe de altă parte că doar un vaccin va pune capăt pandemiei, „ceea ce se poate întrezări acum”, Ungaria fiind în discuţii cu Uniunea Europeană, Rusia, China şi Israelul privind achiziţia de vaccinuri, odată ce vor fi dezvoltate.

Interdicţia de circulaţie anunţată marţi seara va fi valabilă pe timpul nopţii, mai exact între miezul nopţii şi ora 5 dimineaţa. În schimb, parcarea va fi gratuită, pentru a reduce aglomerarea mijloacelor de transport în comun.

În privinţa evenimentelor sportive, a cinematografelor şi teatrelor, acestea vor fi obligate să restrângă accesul publicului, permiţând doar ocuparea fiecărui al treilea loc, şi masca va fi obligatorie.

Autorităţile vor inspecta toate evenimentele şi vor aplica amenzi, iar localurile care nu respectă regulile vor fi închise pe loc, a atenţionat Orban.

Şcolile rămân însă deschise, precum şi toate magazinele şi restaurantele. Ungaria a raportat marţi 3.989 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai mare număr zilnic de până acum, precum şi un record de decese, 84 în ultimele 24 de ore. Numărul total de infectări de la începutul pandemiei a ajuns în Ungaria 86.769, iar al deceselor la 1.973.

În ţara cu aproape 10 milioane de locuitori sunt înregistrate în prezent 63.940 de infecţii active şi 4767 de pacienţi sunt trataţi la spitale, 348 fiind ventilaţi. Numărul testelor efectuate se ridică la 1.111.991.

Coronavirus: Ministrul Sănătăţii avertizează că Ucraina este în pragul catastrofei

Ucraina se îndreaptă spre un dezastru sanitar din cauza intensificării epidemiei de coronavirus, a avertizat marţi ministrul sănătăţii, citat de AFP. ‘Am trecut de punctul din care nu mai există întoarcere şi ne apropiem de o catastrofă’, a declarat Maxim Stepanov în parlamentul de la Kiev.

‘Ce e mai rău abia urmează (…) În caz de ocupare a 100% din paturi, va trebui să triem’ pacienţii pentru a-i trata ‘cu prioritate pe cei care au şanse mai mari de supravieţuire’, a arătat oficialul.

Marţi, în Ucraina s-a înregistrat un nou record: 8.899 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în 24 de ore, din care 1.207 de bolnavi internaţi, la o populaţie de aproape 40 de milioane. În spitalele din ţară există peste 52.000 de paturi pentru COVID-19, dar peste 67% sunt deja ocupate, conform datelor ministerului sănătăţii.

Opoziţia l-a criticat pe Stepanov pentru modul în care gestionează criza şi a cerut să fie destituit. Ministrul a dat însă vina pe ‘neglijenţa flagrantă’ a populaţiei faţă de măsurile de prevenire, în special faţă de portul măştii şi distanţare. Confruntat cu insuficienţa personalului, ministerul sănătăţii încearcă să angajeze medici stagiari şi studenţi, a subliniat el.

Presa ucraineană relatează despre numeroase demisii din sectorul sanitar, din cauza lipsei mijloacelor de protecţie, a suprasolicitării şi a salariilor prea mici.

Autorităţile ucrainene au creat un fond special pentru combaterea coronavirusului, dar – conform presei – din cele 840 de milioane de euro cheltuite, aproape jumătate au fost de fapt folosite pentru repararea şoselelor, în cadrul unui proiect susţinut de preşedinţie.

Bilanţul oficial al epidemiei este în prezent de 411.000 de cazuri, din care peste 7.500 de decese.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Românii sunt datori cu bani la stat. Formular obligatoriu la ANAF. Se completează în nume personal
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Zodii cu puteri miraculoase. Pot să vadă viitorul
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Complet gratuit pentru proprietarii de teren și casă din România. Totul se rezolvă direct prin Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Cazul Dominique Pelicot: Noi Acuzații Înfricoșătoare de Agresiune Sexuală în Franța
MediaFlux
Se schimbă buletinele! Apare o modificare pentru toți românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti