Veniturile Wizrom au crescut cu 6% în primul trimestru

Grupul de firme Wizrom (Wizrom Software, WizSalary şi filialele externe), unul dintre principalii furnizori de soluţii informatice integrate pentru managementul afacerii din România a înregistrat în primul trimestru al anului o creşte a veniturilor de 6,6%.
Laurenţiu Matache
23 apr. 2012, 09:07
Veniturile Wizrom au crescut cu 6% în primul trimestru

Wizrom a înregistrat în primele trei luni ale anului venituri de 1,6 milioane de euro, pe fondul unei activităţi deosebit de intense datorată numărului sporit de implementări şi noi contracte.
Pe de altă parte, o contribuţie semnificativă la rezultatul acesta îl are dezvoltarea permanentă a reţelei de parteneri, respectiv creşterea cererii pentru soluţiile WizRetail pentru magazine, supermarket-uri, lanţuri comerciale, restaurante, cafenele, baruri, etc. şi WarehouseExpert pentru companiile care doresc un control mai bun al stocurilor şi un rulaj mai rapid. Un alt vector important a fost lansarea, anul trecut, a soluției Necto, soluţia de BI care transferă fenomenul „social networking” în managementul organizaţiilor.
„Anul acesta am extins reţeaua de parteneri cu zece noi firme cu care colaborăm excelent, ceea ce ridică la 17 numărul total de parteneri cu care lucrăm la nivel naţional”, a declarat Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software. „Această construcţie colaborativă a venit perfect peste modelul de licenţiere SaaS, care a fost pentru noi revelaţia anului 2011 şi care va produce efecte bune şi în 2012”, a precizat acesta.
Grupul Wizrom a terminat primul trimestru cu un număr de 3.350 de clienţi, în creştere cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. De asemenea, a fost menținută structura veniturilor: 31% din venituri au provenit din licenţe vândute, 34% din mentenanţă, 35% din alte servicii de business (analiză business, procese, dezvoltări personalizate, outsourcing, altele).
Grupul de firme Wizrom avea la 31 martie un număr de 150 de angajaţi, pe fondul creșterii cu 30% a forţei de vânzări.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Animalul mai periculos ca ursul care trăiește în munții României. Stă ascuns și e greu de văzut de multe ori, dar mușcătura lui face ravagii
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce bani trebuie declaraţi la ANAF. Aşa nu vei avea probleme cu legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Nouă lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre