Versurile lui Eminescu, interpretate pe muzică bisericească, pot fi ascultate pe iPhone şi iPad

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a pregătit un album de cântece pe versurile poetului Mihai Eminescu, interpretate în stil bisericesc, psaltic şi coral, care pot fi ascultate în cadrul unei aplicaţii pentru iPhone şi iPad.
Romania TV
14 ian. 2013, 09:38
Versurile lui Eminescu, interpretate pe muzică bisericească, pot fi ascultate pe iPhone şi iPad

Albumul intitulat „Omagiu. Mihai Eminescu”, pregătit pentru a marca 163 de ani de la naşterea poetului, conţine cântece interpretate într-un stil bisericesc, psaltic şi coral de grupul „Brevis Cuartet”, din care fac parte patru preoţi de la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Pentru acest album au fost alese unsprezece poezii scrise de Mihai Eminescu, printre care „Sara pe deal”, „Rugăciune”, „Ce te legeni codrule” şi „Revedere”, a precizat Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, într-un comunicat de presă remis luni.

Albumul poate fi ascultat pe un suport mai puţin obişnuit, pe iPhone şi iPad, în cadrul Aplicaţiei „Mănăstirea Curtea de Argeş”. „Trăim într-o lume a vitezei. Oamenii nu mai au răgaz pentru micile bucurii ale sufletului. Datoria Bisericii este să propovăduiască Cuvântul Domnului, indiferent de mijloace. De aceea, nu trebuie să considerăm tehnologia ca fiind o piedică, ci să ne ajutăm de ea”, a spus arhidiaconul Caliopie Ichim, citat în comunicat.

El a precizat că bisrerica are datoria morală de a fi atât un locaş de cult, cât şi unul de cultură.

„Mihai Eminescu este mai mult decât un mare poet, el este un simbol naţonal şi emblema noastră culturală. Biserica are datoria morală de a fi nu numai un locaş cult ci şi unul de cultură. De aceea, am încercat să unim cele două elemente, religia, prin muzica psaltică şi harul poetului, prin versurile sale”, a adăugat arhidiaconul Caliopie Ichim.

Evenimentele dedicate lui Mihai Eminesci au debutat duminică, în cadrul unei serate cultural-religioase organizate de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului în sala mare a Teatrului Alexandru Davila, din municipiul Piteşti.

Aplicaţia pentru iPhone şi iPad „Mănăstirea Curtea de Argeş”, dezvoltată de firma ApplusMobile, a fost lansată la începutul lunii octombrie 2012.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului au precizat că această aplicaţie oferă credincioşilor posibilitatea de a purta cu ei, oriunde s-ar afla, rugăciunile de suflet, totodată putând afla şi ştiri din domeniul religios. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, aplicaţia a fost îmbogăţită şi cu o secţiune de colinde religioase.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Încă un episod în scadalul pe mașină dintre Gabi Bădălău și cel pe care îl considera prieten. Ce îi cere bărbatul afaceristului / FOTO
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Top 4 produse Parkside de la Lidl pentru grădină pe care foarte mulți români le caută. Sunt în ofertă și la raft în toate magazinele, se vor vinde ca pâinea caldă
Capital.ro
Călin Georgescu s-a prăbușit! Lovitură finală după punerea sub controlul judiciar
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Relația lui Nicușor Dan cu coordonatorul lui de campaniei, „un risc de securitate națională”. Caramitru: Matei Păun are afaceri cu Lukașenko
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Destinația ideală pentru femeile care călătoresc singure. Orașul european ce ocupă primul loc
Spynews
Rețeta de sushi tarts a Andreei Raicu: „Au fost gata super rapid și chiar sunt super gustoase”
Evz.ro
Cum a câștigat un american 8.100.000.000.000 de dolari. Nu s-a bucurat de ei...
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cu ce probleme de sănătate se confrunta Luca Manolache. Tânărul a trăit niște luni de coșmar înainte să-și piardă viața
Cancan.ro
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de care avem nevoie”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Unde a fugit Călin Georgescu? A primit foarte multe amenințări cu moartea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Disputa din Biroul Oval: Vicepreședintele JD Vance în centrul unei confruntări cu Volodimir Zelenski
MediaFlux
Culisele scandalului din Biroul Oval. Cum a fost dat afară Zelenski de la Casa Albă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
America a murit… God Bless Europe!