Veste BOMBĂ. Cristian Cioacă ar putea fi nevinovat. S-a apelat la un aparat fals pentru luat probe şi la vrăjitori VIDEO

Secția pentru procurori a CSM a avizat, recent, propunerile ministrului justiției pentru trei funcții de conducere în cadrul Parchetului General. Printre cei vizaţi se află şi Romulus Varga, procurorul care a instrumentat dosarul "Elodia", propus șef al Secției de urmărire penală şi criminalistică. De dosarul Elodia s-a ocupat şi procurorul Marius Iacob, care ar fi putut soluţiona altfel dosarul Elodia dacă nu se afla la şpriţ la momentul nepotrivit, susţine un alt fost procuror, în exclusivitate pentru România TV. 
Iulian Tudor
26 ian. 2017, 12:25
Veste BOMBĂ. Cristian Cioacă ar putea fi nevinovat. S-a apelat la un aparat fals pentru luat probe şi la vrăjitori VIDEO

Romulus Varga a instrumentat dosarul „Hexi Pharma” şi a făcut ancheta în cauza privind decesul lui Ionuţ Anghel, copilul care a murit după ce a fost muşcat de câini. De asemenea, Romulus Varga este cel care a instrumentat o parte din dosarul „Elodia”, cauză în care fostul poliţist Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, deşi cadavrul presupusei victime nu a fost găsit.

Citeşte şi Cristian Cioacă a făcut ANUNŢUL. Răsturnare de situaţie cu totul neaşteptată. Fostul poliţist a cedat

De asemenea, procurorii din CSM au avizat numirea magistratului Gheorghe Coșneanu, general de brigadă, în funcţia de procuror militar şef al Secției Parchetelor Militare, adjunct al său urmând să fie Ion Alexandru, avizat și el de CSM. Gheorghe Cosneanu a fost delegat începând cu 1 iunie în funcţia de procuror militar şef al Parchetelor Militare pentru şase luni. Ion Alexandru a activat ca procuror militar în cadrul DNA, acesta părăsind instituția în anul 2015, ca urmare a reorganizării serviciului în cadrul căruia activa. El este soțul Marianei Alexandru, fost procuror adjunct al secției a II-a a DNA, aceasta părăsind DNA în anul 2014, prin pensionare. Propunerile vor fi trimise președintelui Klaus Iohannis care va decide dacă semneză decretele de numire în funcție.

De cazul Elodia s-a ocupat mai mult procurorul Marius Iacob, care este recunoscut ca omul actualului procuror şef DNA, Codruţa Koveşi, informează România TV. Marius Iacob ar fi avut şansa să soluţioneze dosarul Elodiei dacă ar fi stat cu Cristian Cioacă de vorbă când acesta era dispus să coopereze. Procurorul Marius Iacob a amânat audierea lui Cristian Cioacă pentru că se afla la şpriţ. În plus, probele în dosarul Elodia au fost luate cu un aparat inventat de un escroc, şi cu ajutorul unor vrăjitori. 

Citeşte şi Răsturnare de situaţie. Elodia este vie nu doar în sufletul lui Cristian Cioacă. Fostul poliţist o menţionează şi în acte oficiale

„Din câte ştiu eu, pe surse interne, Marius Iacob s-a folosit nu numai de acel aparat pentru a o descoperi pe Elodia, s-a folosit inclusiv de medium, inclusiv de vrăjitoare în dosar. Aşa se discută. În sistem, porecla lui este ELODIA. El ştie că i se spune aşa. Probabil e mândru de poreclă. A trimis un om în judecată şi a fost condamnat, e adevărat că nu de el, ci de un prieten bun de-al lui şi cadavrul nu a fost niciodată identificat. Ori este cam singular în istorie. Nu mă pot pronunţa dacă Cristian Cioacă este închis pe nedrept pentru că nu ştiu prea multe amănunte. Un lucru l-am aflat tot aşa, că în momentul reţinerii lui CIOACĂ, şi s-a văzut în arest, la 3 dimineaţă a bătut în uşă că vrea să vorbească cu procurorul de caz, respectiv Marius Iacob. Marius Iacob era la un şpriţ, şi a zis că să aştepte până dimineaţă că atunci o să spună mai mult. După părerea mea, Iacob a ratat momentul operativ, pentru că atunci Cioacă ar fi fost dispus să vorbească. A doua zi Cioacă nu a mai spus nimic, nu a mai dat nicio declaraţie. E un declik care apare în mintea criminalului dacă el este făptuitorul. Atunci el trebuia să profite de ocazie. Dacă inculpatul vrea să vorbească trebuie să o facă. Eu de fiecare dată stăteam, de multe ori, la infracţiunile de omor, plecam poate dmineaţa la ora 5 şi veneam după 2-3 zile până nu-l identificam…. În toată cariera mea am un singur dosar cu autor necunosut la infracţiune de omor”, a declarat procurorul Max Bălăşescu,,în exclsuivitate la România TV

Citeşte şi Ce i-a spus Cristian Cioacă fiului său de 11 ani despre moartea Elodiei. „Mama ta este…”

Cristian Cioacă a formulat o plângere penală împotriva anchetatorilor care s-au ocupat de cazul său, pe care îi acuză că au folosit pentru căutarea cadavrului Elodiei un aparat care ar descoperi cadavre după câteva fire de păr puse într-o cutie. Ulterior, s-a dovedit că respectivul dispozitiv ar fi fost o escrocherie pusă la cale de o companie din Marea Britanie, al cărui inventator a ajuns la puşcărie.

Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a declarat la România TV că fostul poliţist foloseşte plângerile penale ca pe o tactică, sperând că-i vor fi de folos la soluţionarea favorabilă a cererii de revizuire a dosarului în care a fost condamnat.

„Plângerea lui Cristian Cioacă nu este ceva nou, întrucât ne-a obişnuit cu astfel de situaţii. Este o tactică a lui să formuleze plângeri penale împotriva anchetatorilor, crezând că-l vor ajuta la soluţionarea dosarului de revizuire. Să nu uităm că el a depus nenumărate plângeri la CSM împotriva tuturor anchetatorilor şi magistraţilor care au lucrat în acel dosar, inclusiv împotriva judecătorului care a soluţionat pe fond dosarul de omor. Eu înţeleg că Cioacă a formulat plângeri fiind supărat că, folosindu-se acel aparat, nu a fost găsit corpul victimei, el ştiind foarte bine însă că a omorât-o pe Elodia”, a explicat avocata familiei Ghinescu.

Citeşte şi Cum a fost omorâtă Elodia Ghinescu. Teribila crimă a lui Cristian Cioacă, povestită pas cu pas VIDEO

Instanţa a respins, însă, cererea sa, în decembrie 2016, ca neîntemeiată. Hotărârea poate fi contestată.

Fostul ofiţer de poliţie a fost condamnat definitiv la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce Curtea de Apel Piteşti a schimbat încadrarea juridică a faptei, din omor, în lovituri cauzatoare de moarte.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul de muncă plătit cu peste 1.000 de euro lunar. Se oferă și un bonus consistent la angajare, dar și alte beneficii
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Păcăleala în care sunt prinși șoferii. Se pierd sume uriașe
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB lansează biletele pentru meciul cu Olympique Lyon din optimile Ligii Europa
MediaFlux
România FĂRĂ GAZE. Depozitele s-au golit BRUSC, DNA a intrat pe fir
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe