Oficialii Metrorex au semnat, miercuri, în prezenţa secretarului de stat în Ministerului Transporturilor Maria Magdalena Grigore contractul pentru realizarea lucrărilor de Cale de rulare, şina a III-a şi fir aerian de contact. Finisaje şi sisteme de instalaţii, necesar finalizării şi punerii în funcţiune a Secţiunii Râul Doamnei – Haşdeu din cadrul Magistralei 5 de metrou.
Valoarea contractului este de 793.388.105,79 lei (180.069.928,69 euro) şi are o durată de execuţie de 16 luni, finantarea se va asigura din fonduri europene nerambursabile.
„Contractul s-a semnat între SC Metrorex SA şi Asocierea desemnată câştigătoare în cadrul procedurii de licitaţie, respectiv ASTALDI SPA – FCC CONSTRUCCION SA – UTI GRUP SA – ACTIV GROUP MANAGEMENT SRL. Prin finalizarea Magistralei 5, programată a se realiza la sfârşitul anului 2016, se va oferi o cale de transport de mare capacitate, sigură, confortabilă, fiabilă, accesibilă, rapidă şi directă între zona de vest a Bucureştiului – cartierul Drumul Taberei şi centrul oraşului. Aceasta va reprezenta soluţia principală de creştere atât a gradului de mobilitate cât şi a ponderii transportului public ecologic şi prietenos cu mediul în detrimentul transportului auto privat”, anunţă Metrorex.