Autorizarea la plată a sumei de 859.709.731 euro pentru un număr de 750.474 de fermieri care au depus Cerere unică de plată reprezintă o valoare record a plăţilor în avans pe care le face România pe o campanie de plăţi directe.
‘Acest total al plăţilor a fost posibil ca urmare a asigurării, în cursul lunii noiembrie, a fondurilor necesare în bugetul Ministerului Agriculturii, mai exact suma de 1,09 miliarde lei prin Ordonanţa de rectificare a bugetului şi, pe lângă aceasta, resurse suplimentare în sumă de 1,7 miliarde lei prin redistribuiri de sume de la alţi ordonatori principali de credite în conformitate cu prevederile Legii 338/2016 a bugetului de stat pe anul 2016’, notează APIA.
Conform derogărilor aprobate României, prin Regulamentele Uniunii Europene, Parlamentului European şi Consiliului European, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de: ‘(…) până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013’.
De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plăţile directe numai după finalizarea controalelor administrative menţionate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
APIA precizează că sumele plătite ca avans pentru Campania 2016 sunt cuprinse în Declaraţia lunii noiembrie şi vor fi rambursate de către Comisia Europeană în prima zi lucrătoare a lunii ianuarie 2017.
Plăţile finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se efectuează la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) la cursul de schimb de 4,5240 lei pentru un euro, scrie economica.net.