VESTE BUNĂ pentru DATORNICII la bănci, ameninţaţi cu EXECUTAREA SILITĂ

Românii care nu mai au bani de rate pentru creditele imobiliare ar putea scăpa de executarea silită. Un proiect de lege, iniţiat de patru parlamentari PSD şi depus la Senat, prevede suspendarea executării silite până când datornicii reuşesc să plătească din nou ratele. Totuşi, ca să beneficieze de această măsură, cei cu datorii la bănci trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.
Iulian Tudor
05 aug. 2014, 13:49
VESTE BUNĂ pentru DATORNICII la bănci, ameninţaţi cu EXECUTAREA SILITĂ

Potrivit proiectului de lege de modificare a Codului de procedură civilă depus de social-democraţii Ilie Sârbu, Ioan Chelaru, Darius Vâlcov şi Daniel Bărbulescu, suspendarea executării silite va fi obligatorie şi cauţiunea nu va fi necesară în cazul debitorilor care fac dovada căbunul imobil ce urmează a fi executat are destinaţia de locuinţă pentru familie, nu deţin un alt imobil cu această destinaţie şi fac dovada că nu realizează mai mult decât venitul minim garantat pe economie pentru fiecare membru al familiei”.

Cele trei condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ. „Ideea a venit de la un caz concret, la o audienţă. O familie care a luat un astfel de credit ipotecar şi erau executaţi de către bancă. Nu numai că urmau să-şi piardă casa, dar rămâneau şi datori „, a declarat la România TV unul dintre iniţiatori, Darius Vâlcov.

Concret, executarea silită a locuinţei ar fi suspendată o perioadă, până la redresarea financiară a datornicului.

Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive că, în acest moment, legislaţia din România nu conţine dispoziţii de favorizare a debitorilor din cadrul creditelor ipotecare, cum ar fi norme privind iertarea de datorie, având în vedere criza economică, sau norme de amânare a executării silite pentru o anumită perioadă de timp, în care să i se ofere debitorului posibilitatea de a se redresa economic şi de a fi în măsură să achite ratele.

CITEŞTE AICI PROIECTUL DE LEGE

Parlamentarii mai propun ca, „în contractele bancare de credit ipotecar, în care creditorul a efectuat evaluarea bunului cu bani din acest credit, creditorul să nu poate extinde executarea silită asupra altor bunuri aparţinând debitorului său”.

Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă! Procurorul general al României a confirmat tot
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Autostradă vitală pentru România. Când vor putea circula șoferii
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
România are instrumente pentru a recupera frații Tate dacă nu revin voluntar
MediaFlux
”AmerExit”? SUA dorește să părăsească NATO, în contextul în care negocierile de pace din Ucraina sunt în impas
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă