Veste bună pentru mămici. Bone pentru toţi copiii, cu bani de la Primărie

Toţi copiii indiferent de statutul social al familiilor din care aceştia provin ar putea beneficia, în curând, de serviciile unor bone, datorită unui proiect de lege ce va fi iniţiat până la sfârşitul lunii. În plus, proiectul legislativ vrea să reglementeze meseriile de bone şi babysitter, care, potrivit specialiştilor, sunt diferite.
Alina Costache
30 mai 2013, 12:04
Veste bună pentru mămici. Bone pentru toţi copiii, cu bani de la Primărie

Proiect de lege ce va fi iniţiat până la sfârşitul lunii spune că dacă activitatea de babysitting se desfăşoară exclusiv la domiciliul copilului, o bonă poate avea grijă de copii la ea acasă. Diferenţa este că la locuinţa ei, dădaca poate primi mai mulţi copii care provin din familii diferite, fiind astfel împărţit efortul financiar. Cu toate acestea, proiectul de lege spune că o bonă nu poate primi mai mult de patru copii cu vârste preşcolare sau şase copii cu vârste mai mari de şase ani.

Potrivit adevarul.ro, proiectul prevede ca serviciul de babysitting să fie disponibil tuturor copiilor, mai ales că aceste servicii au fost gândite în propunerea legislativă ca metodă de suplinire a locurilor lipsă în grădiniţe şi şcoli.

Citeşte şi: Indemnizaţie pentru BUNICI de creştere a copilului. Condiţiile de acordare. Proiect de lege

 

 

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 4 august 2024. Bani cu nemiluita pentru Fecioară
Capital.ro
Obligatoriu pentru șoferi. Nu pot circula dacă nu lipesc asta pe mașină
Playtech.ro
Se verifică OBLIGATORIU buletinele de identitate. Legea este oficială acum în România și...
DailyBusiness
România vizează aderarea la OCDE în 2026. Secretarul general al Guvernului: „Este cel mai important obiectiv de țară”
Adevarul
Locul din București în care o friptură de porc costă 14 lei, iar supa sub 8 lei. „E fragedă, gustoasă și sățioasă” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Cea mai simplă formulă de calcul a pensiei. Afli imediat cât vei câștiga
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Iulia Vântur, amanta lui Bogdan Vlădău?! Gina Chirilă a spus TOT 😲 'Am zis să fiu total sinceră'
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Se schimbă vremea în România. În ce județe din țară sunt așteptate averse torențiale și vijelii
Capital.ro
Regula de care cei cu casa la curte trebuie să țină cont. Păstrează o distanță de 6 metri
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Marea Britanie Intensifică Pregătirile pentru Evacuarea Cetățenilor din Liban în Contextul Escaladării Tensiunilor Regionale
MediaFlux
RĂSTURNARE TOTALĂ la ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?