Veste bună pentru profesori, Klaus Iohannis a modificat Legea educaţiei. Programul profesorilor, redus cu 2 ore pe săptămână

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 3 martie, un decret prin care programul unor profesori se poate reduce cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, cu încadrarea în bugetul aprobat.
Filip Stan
03 mart. 2017, 13:28
Veste bună pentru profesori, Klaus Iohannis a modificat Legea educaţiei. Programul profesorilor, redus cu 2 ore pe săptămână

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 3 martie, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (4) al art. 262 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.v “Articolul respectiv se referă la toţi profesorii din învăţământul preuniversitar care au gradul I şi peste 25 de ani vechime în învăţământ, care aveau dreptul să lucreze 16 ore, deşi norma didactică era de 18 ore. Aceşti profesori nu erau plătiţi pentru a şaptesprezecea şi pentru a optsprezecea oră, deci cele două ore pe care le făceau, le făceau gratuit”, a explicat, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD Liviu Pop, iniţiatorul modificării legii.

“În fapt, un profesor care are, de exemplu, 19 ore, beneficia de plata unei singure ore, făcea voluntariat ora a şaptesprezecea şi a optsprezecea”, a mai adăugat Pop. De această modificare legislativă ar urma să beneficieze, la nivel naţional, zeci de mii de cadre didactice. „Prin promulgarea de astăzi, în fapt, un profesor care are peste 25 de ani vechime şi gradul I, adică profesorii cu experienţă din sistemul de învăţământ, vor beneficia de plata orelor peste această normă, indiferent de numărul lor”, a conchis Pop.

Potrivit Legii educaţiei, activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, şi cuprinde:

a) activităţi didactice de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învăţământ;

b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică;

c) activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: mentorat, şcoală după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii.

d) activităţi de dirigenţie.

(2) Activităţile concrete prevăzute la alin. (1), care corespund profilului, specializării şi aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv, sunt prevăzute în fişa individuală a postului. Aceasta se aprobă în consiliul de administraţie, se revizuieşte anual şi constituie anexă la contractul individual de muncă.

(3) Norma didactică de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzător activităţilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează:

a) un post de educator/educatoare sau de institutor/institutoare ori de profesor pentru învăţământul preşcolar pentru fiecare grupă cu program normal, constituită în educaţia timpurie;

b) un post de învăţător/învăţătoare sau de institutor/institutoare ori de profesor pentru învăţământul primar pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;

c) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul secundar şi terţiar non-universitar, pentru profesorii din unităţile şi clasele cu program integrat şi suplimentar de artă şi sportiv, precum şi din unităţile cu activităţi extraşcolare şi din centrele sau cabinetele de asistenţă psihopedagogică;

d) 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori;

e) pentru personalul didactic din învăţământul special, norma didactică se stabileşte astfel: învăţători şi profesori la predare – 16 ore pe săptămână; învăţător-educator, institutor-educator, profesor-educator, maistru-instructor şi profesor pentru instruire practică – 20 de ore pe săptămână;

f) un post pentru personalul didactic din învăţământul special integrat, pentru cel din centrele logopedice interşcolare, pentru personalul didactic itinerant şi de sprijin, pentru personalul didactic din învăţământul special preşcolar, pentru profesori care efectuează terapiile specifice, profesori pentru cultura fizică medicală, kinetoterapie, educaţia psihomotrică şi altele, în funcţie de tipul şi gradul de deficienţă, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale;

g) un post de profesor documentarist în centrele de documentare şi informare.

(4) Norma didactică de predare-învăţare-evaluare prevăzută la alin. (3) lit. c), d) şi e) pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cel din corpul profesorilor mentori se poate reduce cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, cu încadrarea în bugetul aprobat.

(5) Norma didactică se poate reduce ca urmare a solicitării cadrului didactic, adresată directorului şcolii.

(6) Personalul didactic de predare şi de instruire practică, care beneficiază de reducerea normei didactice, poate avea dreptul la remunerarea activităţii în regim de plată cu ora sau cumul de norme, doar după efectuarea normei complete, prevăzute la alin. (3) lit. c), d) şi e).

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă! Procurorul general al României a confirmat tot
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Autostradă vitală pentru România. Când vor putea circula șoferii
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
J.D. Vance își explică intervenția în discuțiile aprinse dintre Trump și Zelenski
MediaFlux
”AmerExit”? SUA dorește să părăsească NATO, în contextul în care negocierile de pace din Ucraina sunt în impas
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă