Veste bună pentru profesorii din sistemul preuniversitar. Ministrul Educaţiei a făcut anunţul

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat, pe Facebook, că vor fi alocate peste 14,7 miliarde de lei pentru salariile profesorilor şi personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar, cu aproximativ 2,4 miliarde de lei mai mult decât anul precedent.
Filip Stan
23 ian. 2018, 18:33
Veste bună pentru profesorii din sistemul preuniversitar. Ministrul Educaţiei a făcut anunţul

Ministrul Educaţiei a anunţat că a fost stabilit bugetul pentru salariile cadrelor didactice şi personalului din sistemul preuniversitar, astfel, până la sfârşitul anului 2018, MEN va aloca peste 14,7 miliarde de lei. Din aceştia, aproximativ 14 miliarde ajung prin intermediul consiliilor locale, iar restul vin prin consiliile judeţene.

Potrivit Mediafax, comparativ cu anul precent, Liviu Pop precizează că au crescut salariile cu peste 2 miliarde, în 2017 fiind vorba despre o sumă totală de 12,4 miliarde de lei.

Municipiul Bucureşti primeşte cei mai mulţi bani, aproximativ 1,2 miliarde de lei, fiind urmat de Iaşi, cu peste 620 de milioane de lei şi Suceava cu 540 de milioane de lei.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat luni, la Târgu-Jiu, că joi va fi dată Hotărârea de Guvern care va reglementa toate sporurile în sistemul de învăţământ preuniversitar.

Liviu Pop a precizat că, din datele pe care le are în acest moment, există toate avizele pentru respectiva reglementare, punctând totodată faptul că s-a întârziat nepermis de mult această hotărâre.

Declaraţiile sale au venit în contextul în care mai mulţi directori de şcoli şi dascăli din judeţul Gorj au înaintat câteva memorii către Ministerul Educaţiei prin care reclamau faptul că inspectorul şcolar general, Ion Işfan, a refuzat să le mai acorde sporul de calculator, pe motiv că este ilegal.

„Discuţii pe tema sporului pentru condiţii vătămătoare, noi avem pregătită Hotărârea de Guvern în baza legii salarizării unitare, Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să elaboreze această Hotărâre de Guvern care prevede clar care sunt sporurile în învăţământul preuniversitar. S-a întârziat această HG nepermis de mult şi nu din cauza Ministerului Educaţiei Naţionale, ci poate la comun cu Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii. Din datele mele, avem toate avizele şi joi vom avea HG care reglementează toate sporurile în sistemul de învăţământul preuniversitar. (…) Memoriile primite de la Gorj şi alte judeţe sunt în verificare. Au fost mai multe memorii. Problema sporului de calculator a fost la Gorj şi în două inspectorate din Capitală. Răspunsurile vor veni de la directorii din minister, nu de la mine. Unii au primit răspuns la memorii, unii nu. (…) Dacă avem calculatoare care afectează salariaţii este obligaţia angajatorului să schimbe calculatoarele. În HG vor fi prevăzute toate condiţiile de acordare a sporurilor. Legat de sporurile pentru performanţă, avem alte mecanisme de recunoaştere; gradaţia de merit – aici trebuie să ne aplecăm atenţia mult mai mult”, a spus Pop.

Scandal de proporţii în învăţământ, în Gorj. Directorii sunt revoltaţi pe un inspector şcolar, intervine ministrul

De asemenea, el a afirmat că în situaţia în care se dovedeşte, în urma verificărilor Curţii de Conturi, că anumiţi angajaţi din sistemul de învăţământ au încasat sporuri ilegale, banii respectivi se pot restitui, dar actul normativ care va fi adoptat în această săptămână nu prevede aplicarea măsurilor retroactive în astfel de situaţii.

„Actul normativ nu poate prevede măsuri retroactive, doar dacă anumite unităţi şcolare vor fi verificate de către Curtea de Conturi şi se constată că, în urma verificărilor, anumiţi angajaţi din sistemul de învăţământ au dobândit sporurile ilegale, atunci se pot restitui banii. Noi nu avem atribut astăzi ca să spunem că s-au dat nişte bani conform legii”, a mai spus Liviu Pop.

El a precizat că, în acest an, Ministerul Educaţiei are cel mai mare buget din ultimii 100 de ani, respectiv 7 miliarde de euro.

„În 14 februarie, când se dau salariile, vrem să dăm şi voucherele de vacanţă, avem alocaţi 390 de milioane de lei. Sau în 14 martie, în funcţie de cum se organizează fiecare unitate şcolară. (…) Nu avem probleme financiare la Ministerul Educaţiei în ceea ce priveşte drepturile salariale. Avem cel mai mare buget al Educaţiei din ultimii 100 de ani, 7 miliarde de euro intră anul acesta direct şi indirect în educaţia din România. Intră 7 miliarde de euro pentru 3 milioane de copii şi vreo 600.000 de studenţi (…) Creşterile salariale vor fi mai mari decât cele menţionate în programul de guvernare. O să avem creşterea din martie şi e posibil şi ca pe final de an să mai luăm ceva. Oricum, HG cu sporurile şi creşterea din martie va aduce un plus valoare. Această creştere de 20-25% pe care o acordăm profesorilor să se reflecte şi în actul de predare”, a mai punctat ministrul Pop.

În ceea ce priveşte Declaraţia 600, Liviu Pop a afirmat că nu este de acord cu ea şi că nu a primit, până acum, nicio plângere în acest sens de la profesori.

„Cu Declaraţia 600 nu sunt de acord. Nu sunt în măsură să cer unui ministru să renunţe la această declaraţie. Poate acest formular 600 aduce plus valoare în anumite zone, în zona învăţământului preuniversitar nu aduce. Cei care au dat acest ordin vor da explicaţii în faţa CEX”, a conchis ministrul Educaţiei.

Liviu Pop a participat luni, la Târgu-Jiu, la întâlnirea regională cu directorii de şcoli şi dascăli din zona Olteniei.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Dispozitivele care cresc factura la energie electrică. Consumă chiar și atunci când sunt în stand-by
Capital.ro
Decizie pentru cei cu buletine. Se aplică începând cu 7 mai. Documentele clasice NU vor mai fi acceptate
Playtech.ro
De ce să pui o sticlă cu apă lângă calorifer, iarna. Trucul simplu care te ajută să economisești
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Coșmarul unei programări pentru un control cardiologic. Piedicile de care s-a lovit un nepot când a vrut să-și ducă bunica la medic
wowbiz.ro
Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Produsele de la Lidl nu vor mai fi la fel. Cum vor reacționa clienții
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
TikTok a fost interzis oficial în SUA! Ce au pățit utilizatorii când au încercat să acceseze platforma
Cancan.ro
ANM a modificat prognoza! Se anunță o lună ianuarie atipică în aceste zone din România
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, anunțul serii pentru poporul român. A dat vestea în direct la TV
StirileBZI
Se fac angajări MApN în 2025! Cum poţi să ajungi soldat profesionist şi care sunt condiţiile de înscriere
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
După ce poza ei a devenit virală, Maria fost ucisă de ruși la doar 24 de ani. A murit a doua zi după ziua ei de naștere
substantial.ro
Eliberarea Prizonierilor Palestinieni: Tensiune și Speranță în Cisiordania
MediaFlux
PENSIONARE la doar 45 de ani! Reduceri la VÂRSTA de pensionare pentru mai mulți români
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor cu cele mai lungi programe de muncă