Veste bună pentru români, CRESC SALARIILE în 2018. Vezi cine primeşte mai mulţi bani după finalizarea legii salarizării unitare

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, în debutul şedinţei Executivului, că, potrivit Legii salarizării unitare pe care urmează să o trimită în Parlament în câteva săptămâni, nu vor mai exista clase de salarizare ca până acum, ci vor fi făcute departajări pe funcţii, grade şi gradaţii. Ministrul a spus că în 2018 primii cărora le vor creşte salariile în totalitate sunt cei din sistemul sanitar, ceilalţi bugetari urmând să beneficieze de aceste creşteri gradual, în următorii patru ani.
Filip Stan
08 mart. 2017, 12:03
Veste bună pentru români, CRESC SALARIILE în 2018. Vezi cine primeşte mai mulţi bani după finalizarea legii salarizării unitare

„N-ar trebui să fie o surpriză pentru absolut nimeni această lege unică a salarizării şi prinicipiile ei pentru că sunt foarte bine prezentate în programul de guvernare. Avem o anvelopă de 32 de miliarde de lei pentru patru ani de creştere a salariilor bugetarilor, însemnând, pe medie, o creştere cu 56% în patru ani”, a declarat ministrul Muncii.

Lia Olguţa Vasilescu a precizat că legea salarizării unitare este finalizată, dar înaintre de trimiterea ei în Parlament a considerat că sunt necesare discuţii cu sindicatele.

„Deja avem semnale foarte pozitive pentru că luni ne-am întâlnit cu sindicatele din apărare şi ordine publică, ieri ne-am întâlnit cu sindicatele din sănătate, mâine urmează să ne întâlnim cu educaţia, vineri cu instituţiile de cultură şi federaţiile din cultură, urmând ca săptămâna viitoare să continuăm şi cu ceilalţi”, a anunţat ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, legea este modificată faţă de variantele care „au tot fost prezentate publicului”.

„Noi am fost foarte atenţi să nu ieşim din această anvelopă de 32 de miliarde. Împrună cu Ministerul de Finanţe, în urmă cu o săptămână, când am considerat noi că avem finalizată acestă lege, am făcut un calcul, ieşeam la 31 de miliarde, dar, desigur, după discuţiile pe care le vom avea cu sindicatele va trebui să facem încă un nou calcul înainte de a transmite Parlamentului, astfel încât să nu avem niciun leu în plus faţă de cât ne-am asumat”, a explicat Olguţa Vasilescu.

Totodată, ministrul a spus că legea salarizării schimbă foarte multe principii, ea nemafiind pe clase de salarizare, ci pe funcţii, grade şi gradaţii.

„În prima lună din 2018 cresc salariile la sistemul sanitar, ei sunt primii care vor beneficia de acestă creştere salarială în totalitate, la ceilalţi urmează să se facă gradual, în următorii patru ani. Avem, de asemenea, un fond de premiere de 5% care este la dispoziţia ordonatorului de credite, dar aceşti bani nu pot fi daţi decât în acord cu sindicatele. Rămânem pe 30% sporuri la ordonatorii de credite. În aceste sporuri trebuie să intre obligatoriu acel voucher de vacanţă care, de asemenea, este cuprins în programul de guvernare şi două norme de masă însemnând două salarii minime pe economie şi, de asemenea, este un capitol separat pentru indemnizaţiile demnitarilor, primarilor şi viceprearilor care se calculează începând cu salariul mediu pe economie”, a spus ministrul Muncii.

Ea a precizat că a făcut acest lucru pentru că la toţi ceilaţi bugetari se porneşte de salariul de bază, la care se adaugă sporurile, „ori demnitarii, primarii şi viceprimarii au indemnizaţii care nu cuprind niciun fel de sporuri, nici măcar sporuri de vechime”.

„Şi ca să fie pe o bază corectă pentru toată lumea s-a optat pentru acestă variantă”, a arătat ea.

Ministrul susţine că se vor corecta toate inechităţiile care sunt la ora actuală în sistemul de salarizare, urmând că după 2021, „fiecare bugetar în parte să urce cu rata inflaţiei”.

„Absolut toţi bugetarii vor avea parte după 2021 de o creştere egal”, a mai susţinut ministrul Muncii.

Sindicaliştii din sănătate şi asistenţă socială au avut, marţi, discuţii cu reprezentanţii Ministerului Muncii. După ce au analizat proiectul legii salarizării, liderii sindicali din sănătate s-au declarat mulţumiţi de majorările propuse de Ministerul Muncii, urmând să mai facă unele corecţii până la următoarea întâlnire.

Iulian Pope, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, declara că ministrul Muncii le-a promis creşteri salariale şi de peste sută la sută în anumite cazuri, spor de vechime, tichete de masă, iar în unele cazuri tichete de vacanţă, reducerea diferenţei dintre domeniul clinic şi domeniul neclinic.
viewscnt

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cel mai ambițios proiect din istorie. E absolut uimitor. Nu s-a mai văzut așa ceva niciodată
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Maye Musk, influență și popularitate în China: o forță în creștere
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?