Fostul preşedinte american Jimmy Carter a anunţat cu durere în suflet că nepotul lui, Jeremy, a murit la numai 28 de ani, scrie dcnews.ro.
Se pare că tânărul nu se simţea prea bine aşa că s-a dus să se odihnească puţin şi câteva ore mai târziu, când mama lui a mers să-l trezească, aceasta a realizat că inima tânărului nu mai bate.
Jeremy Carter a fost transportat de urgenţă, duminică, la spital, însă în zadar. Până în prezent, nuse cunosc cauzele morţii.
James Carter a fost cel de-al treizeci și nouălea președinte al Statelor Unite ale Americii (1977–1981) și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002.