Şefa Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Populaţiei a fost retrogradată. Plenul Consiliului Judeţean a discutat transferul Renatei Marin, directoarea DJEP la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanei, într-o funcţie inferioară. Astfel, pe 9 decembrie, directorul DLEP, Marius Bodoga, a cerut conducerii CJ transferul Renatei Marin „în interesul serviciului, în cadrul DLEP, pe funcţia publică de conducere de şef serviciu Stare Civilă, începând cu data de 16 decembrie”. Renata Marin şi-a dat acordul pentru transfer în aceeaşi zi, chiar înainte ca solicitarea lui Bodoga să ajungă la CJ. Transferul Renatei Marin la DLEP ca simplu şef de serviciu survine la două săptămâni după ce „Ziarul de Iaşi” a prezentat situaţia de conflict de interese în care s-a aflat aceasta timp de trei ani.
Astfel, Marin şi-a înfiinţat în 2011 o PFA prin intermediul căreia invita pe primari şi pe alţi funcţionari publici să cumpere ghiduri şi CD-uri sau să participe la dezbaterile pe care le organiza pe teme de stare civilă. Situaţia era cu atât mai gravă cu cât o parte a invitaţiilor şi adreselor trimise de Renata Marin nu purtau ştampila PFA, ci antetul şi ştampila Consiliului Judeţean. Mai mult, una dintre persoanele de contact din partea PFA era chiar o subordonată a Renatei Marin din DJEP. Activitatea paralelă cu cea oficială i-a adus Renatei Marin venituri de aproximativ 27.000 lei în ultimii trei ani.