Veste proastă pentru români: ar putea fi obligaţi să plătească, în avans, facturile la curent pe o perioadă de un an

Furnizorii de energie electrică de ultimă instanță, adică Enel, E.ON, CEZ și Electrica, sunt îndreptățiți să ceară de la clienții lor bani în plus față de contravaloarea facturii, care să se considere ca garanții de plată pentru acoperirea consumului mediu estimat pe o perioadă de până la un an, potrivit unui ordin al ANRE, publicat în Monitorul Oficial.
Romania TV
19 nov. 2018, 10:16
Veste proastă pentru români: ar putea fi obligaţi să plătească, în avans, facturile la curent pe o perioadă de un an

Vizaţi sunt atât rău platnicii, care au primit de cel puţin, de când sub contractul cu furnizorul, notificare de sistare a furnizării a energiei electice pentru neplată, cât şi cei care au fost dovediţi că ar fi încercat să sustragă în mod abuziv curent din reţea. În primul caz, garanţia este contravaloarea în lei a 3 luni de consum, estimat pe baza facturilor precedente. În al doilea, 12 luni de consum. Având în vedere că factura medie, la nivel naţional, conform datelor Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică, este de circa 80 de lei lunar, rezultă că rău-platnicii români trebuie, de acum încolo, să fie pregătiţi cu cel puţin 240 de lei pe care să-i pună la dispoziţia FUI ca garanţie, potrivit capital.ro.

Solicitarea garanţiilor se face odată cu prima factură trimisă de după constatarea faptului că respectivul client casnici se află într-una dintre cele două situaţii menţionate. Garanţiile se fac prin depunerea respectivei sume la dispoziţia furnizorului, fie într-un cont bancar specificat ca atare, fie printr-o scrisoare de garanţie bancară şi trebuie realizate în 10 zile de la primirea notificării.

”FUI este îndreptăţit să execute garanţia financiară în limita valorii facturilor emise şi neîncasate aferente energiei electrice consumate. FUI comunică clientului final intenţia de executare a garanţiei financiare prin intermediul preavizului de deconectare transmis conform prevederilor contractuale. În cazul în care clientul final nu achită sumele restante până la termenul prevăzut în preaviz, FUI procedează după cum urmează: a)dacă valoarea debitelor este mai mică sau egală cu valoarea garanţiei financiare, FUI execută garanţia financiară şi întrerupe procesul de deconectare a locului de consum; b)dacă valoarea debitelor este mai mare decât valoarea garanţiei financiare, FUI execută garanţia financiară şi continuă procesul de deconectare a locului de consum. Executarea garanţiei financiare nu exonerează clientul final de la plata penalităţilor calculate conform contractului de furnizare a energiei electrice”, se arată în textul de lege citat.

Faptul că FUI execută garanţia clientului nu înseamnă că acesta este exonerat de constituirea uneia nouă. Ea trebuie făcută ca şi prima, în acelaşi cuantum, în aceeaşi perioadă de timp.

Refuzul de a face această garanţie pentru FUI atrage după sine , mai întâi, deconectarea de la furnizarea energiei electrice , apoi , dacă respectivul casnic tot nu depune banii, furnizorul poate merge până la suspendarea contractului.

Garanţiile constituite în favoarea FUI se returnează clientului în situaţia în care contractul dintre cei doi încetează. De această dată, într-o perioadă de patru ori mai mare decât atunci când sunt făcute, adică în 42 de zile.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
România a pierdut un nume uriaș. Și-a pus amprenta asupra țării. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii se vor schimba din 2026. Bancnotele naționale vor fi înlocuite cu EURO. S-a luat deja decizia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster