Mădălina Pamfile şi iubitul ei, care locuiesc în Spania, au devenit pentru prima dată părinţi, anunţă SpyNews. Fetiţa se va numi Sofia, iar vedeta s-a gândit deja şi la botez, acesta urmând să aibă loc în septembrie.
Mădălina Pamfile, însărcinată. SURPRIZĂ: cine este TATĂL COPILULUI
Mădălina Pamfile se aştepta din moment în moment să nască, mai ales că sarcina trecuse 40 de săptămâni, aşa cum a declarat recent într-o intervenţie la Antena Stars.
„De la o oră la alta trebuit să nasc, mâine avem programare la doctor să vedem ce soluție găsim. Au trecut cele 40 de săptămâni, medicii spun că este normal, se așteaptă până la 42 de săptămâni. Se spune despre fetițe că vin mai repede, dar a mea nu vrea. Stările mele au fost destul de grele la început, mi-a fost destul de rău. La 5 luni luasem deja 20 de kilograme, acum am 30 de kilograme în plus. În Spania nu este o opțiune cezariana, decât dacă sunt complicații, voi încerca să nasc natural. Chiar dacă fetița se naște aici, nu o să aibă cetățenie spaniolă, pentru că iubitul meu e român. Pe cea mică o să o cheme Sofia. Botezul va fi în septembrie, abia aștept”, a povestit Mădălina Pamfile.