Veşti bune pentru bugetari. Guvernul se grăbeşte să crească iar salariile la stat

Cresc salariile pentru angajaţii de la stat. Guvernanţii vor ca din septembrie toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării să primească o pătrime din suma prevăzută.
Alina Costache
18 aug. 2022, 14:09
Veşti bune pentru bugetari. Guvernul se grăbeşte să crească iar salariile la stat

Veşti bune pentru bugetari. Guvernul se grăbeşte să crească iar salariile la stat. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat că ordonanţa privind majorarea salariilor bugetarilor va fi aprobată săptămâna viitoare.

„A fost o decizie luată în coaliţie. Nu e vorba de bani şi nu e vorba neapărat de majorări, o să reiau puţin trecutul: Am făcut legea bugetului de stat, am venit că dăm pentru zona bugetară doar pentru două famiilii ocupaţionale, sănătate şi educaţie, şi că pentru celelalte familii ocupaţionale, în funcţie de cum evoluează execuţia bugetară, veniturile statului, vom încerca la jumătatea anului să venim cu noi măsuri. S-a venit cu această propunere ca toate familiile ocupaţionale care aveau o diferenţă de grilă până în 2022 să primească acest 1/4 şi în direcţia aceasta mergem, cred că ordonanţa va fi aprobată săptămâna viitoare”, a declarat Adrian Câciu, la finalul şedinţei de Guvern.

Citeşte şi: Răsturnare de situaţie, PNL anunţă ca sunt bani pentru majorarea salariilor bugetarilor

Anterior, şi ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, în exclusivitate la România TV, că toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi o pătrime din suma prevăzută.

„Oamenii sunt in strada din cauză ca doi ani nu s-a aplicat legea. Eu am coborat in strada, la cetateni, pentru că de acolo provin şi eu. Mereu am fost un lucrator, le cunosc nevoile si au dreptate. Din pacate, ce nu s-a intâmplat in doi ani nu putem repara intr-o seara, mai ales in actuala situaţie. De la 1 august 2022 trebuie sa majoram salariile bugetarilor cu o patrime din diferenta aflata in plata 2022.

Anterior acestei masuri am luat masura ca in sistemul privat sa punem la dispoziţie cei 200 lei pe net pentru majorarea salariului minim fără ca statul să plătească taxă. acum venim cu această masura in sistemul bugetar. Nu dam in septembrie lege pentru august, dam saptămâna viitoare in interiorul lunii august, astfel încât plata pentru luna august, care se face in septembrie, să fim în posibilitatea în care să putem realiza acest lucru.

Este vorba despre toate categoriile de bugetari, in afara de medici, care sunt deja la nivelul din 2022″, a declarat ministrul Muncii la România Tv.

Citeşte şi: Ciucă: ”Plafonarea și compensarea prețurilor la energie se vor aplica în continuare”. Cum se pregătește Guvernul pentru sezonul rece

Reamintim că Ministerul Muncii a publicat din nou în transparență Ordonanța de Urgență, din care au fost eliminate sporurile. Este păstrată majorarea salariilor bugetarilor cu un sfert din diferența până la grila din 2022.

proiect_OUG_masuri_in_domeniul_salarizarii

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești ciudate de la ANM. Cum va fi vremea marți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster