Vești bune pentru vârstnci! Cât mai au de așteptat pensionarii până să le intre pensiile pe card

Vârstnicii din toată România așteaptă intrarea pensiilor pentru luna martie, o lună care pare a fi cu mici întârzieri din cauza calendarului zilelor nelucrătoare. Iată cât mai au de așteptat pensionarii până să le intre pensiile pe card.
Filip Stan
08 mart. 2024, 15:44
Vești bune pentru vârstnci! Cât mai au de așteptat pensionarii până să le intre pensiile pe card

Pensionarii din toată țara așteaptă intrarea pensiilor pentru luna martie, o lună cu mici întârzieri din cauza calendarului zilelor nelucrătoare.

Citește și Pensii 2024. Peste 1,5 milioane de bunici nu vor primi pensii majorate în septembrie

Pentru respectivii pensionari, care încasează pensia prin Poșta Română, plățile au început cu data de 4 martie și se vor finaliza pe data de 15 martie.

În această lună a fost o întârziere pentru că 2 și 3 martie au picat în weekend, iar pensionarii au primit sau vor primi pensiile decalat.

În situația în care aceștia nu sunt găsiți acasă, pensia, împreună cu talonul de pensie, se pot ridica de la ghișeele poștale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Peste 4,7 milioane de pensii urmează să fie recalculate

Pentru acei pensionari care încasează pensia pe card, casele de pensii au semnat ordinele de plată, iar pensiile vor intra începând de marți, 12 martie.

Guvernul a aprobat, pe data de 9 octombrie 2023, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, din care reiese că pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după noua formulă.

Citește și Cadou otrăvit de Ziua Internaţională a Femeii 2024. Vârsta de pensionare a femeilor creşte la 65 de ani

Astfel încât, din 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar începând cu 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă, conform ZiarulProfit.ro.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Călin Georgescu iese la rampă. A făcut anunțul serii: Cu orice preț...
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Economiile românilor, în mare pericol. Avertizare de la BNR
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
„Muream şi eu cu el. M-a salvat pe mine” Declarațiile cutremurătoare ale mamei lui Vali, martoră a accidentului în care fiul său și o tânără însărcinată și-au pierdut viața, în Constanța
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Victor Ponta, acuzat de înaltă trădare: „Locul trădătorilor e la închisoare, nu la Cotroceni”. Cine îi face plângere
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda