Vești bune pentru pensionari și angajați, dinspre Ministerul Muncii. Aceștia vor câștiga timp și bani datorită proiectelor pe care le va pune în practică, în perioada următoare, instituția condusă de Simona Bucura-Oprescu.
Este vorba, mai întâi, despre digitalizarea Casei Naționale de Pensii Publice și, implicit, introducerea e-talon. Datorită acestor măsuri, pensionarii vor putea afla toate infomațiile de acasă, fiind scutiți de drumuri la casele de pensii.
Prezentă la deschiderea Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, Simona Bucura-Oprescu a subliniat că ”transformarea digitală trebuie să aibă în centrul atenției oamenii”.
Potrivit ministrului Muncii, digitalizarea Casei Naționale de Pensii Publice, care se va face anul viitor, va include lansarea unei noi platforme informatice și dezvoltarea aplicației mobile e-Talon, prin care pensionarii pot accesa talonul de pensie și alte servicii în spațiul privat virtual, notează newsweek.
Potrivit sursei citate, cu ajutorul unui telefon mobil inteligent, pensionarii vor putea să-și vadă talonul de pensie în format digital, prin intermediul aplicației e-Talon.
Aplicația va emite automat, în format electronic, talonul de pensie pentru fiecare pensionar. Talonul de pensie electronic va avea aceeași valoare juridică cu talonul de pensie în format clasic, pe hârtie.
În plus, portalul digital va putea fi folosit și pentru transmiterea documentelor oficiale, în format electronic, de exemplu pentru completarea cererii de emitere a biletelor de tratament.
Astfel, pensionarii vor fi scutiți de drumurile la casele de pensii, economisind timp.
Aplicația e-Talon va putea fi accesată, din ianuarie 2026, și de către cei care sunt încă salariați, cu scopul de a face o simulare a cuantumului pensiei. Românii vor putea afla, prin intermediul aplicației, și vechimea în muncă, și contribuțiile plătite.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a menționat și alte proiecte din procesul de digitalizare, care au același scop, acela de a oferi servicii publice mai eficiente, mai rapide și mai ușor accesibile pentru toți cetățenii.
”Progresul digital trebuie să vină în acord cu schimbările din piața muncii. Este foarte important ca transformările din mediul digital să aibă în centru oamenii, astfel încât să ne ajute să trăim mai bine, să sprijinim categoriile vulnerabile și să îmbunătățească politicile sociale. Cred că folosirea tehnologiei, pentru a face viața mai bună, mai sigură și mai ușoară pentru noi toți, este esențială. Piața muncii se schimbă din cauza automatizării și este important să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în urmă”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.