Veşti proaste de la poliţiştii de la Rutieră. Amenzi pentru mii de şoferi

Minivacanţa de 1 Mai s-a încheiat cu cheltuieli suplimentare pentru şoferii prea grăbiţi pentru a respecta regulile de circulaţie.
Romania TV
04 mai 2015, 07:57
Veşti proaste de la poliţiştii de la Rutieră. Amenzi pentru mii de şoferi

Poliţiştii de la Rutieră au fost prezenţi peste tot şi au monitorizat traficul inclusiv din elicopter la sfârşitul minivacanţei de 1 Mai, în condiţiile în care zeci de mii de maşini s-au aflat în trafic, după ce românii au terminat de petrecut cele câteva zile libere.

Bilanţul celor de la Rutieră după trei zile de vacanţă se ridică la mii de permise de conducere suspendate şi aproape 25.000 de amenzi.

„Din totalul sancţiunilor contravenţionale, 24.539 de amenzi s-au aplicat pt contravenţii la regimul circulaţiei rutiere. Din acestea, 16.278 s-au acordat pentru consum de băuturi la volan şi 11.616 pentru depăşirea vitezei legale”, a declarat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

Zilele acestea, printre şoferii care au apăsat prea tare pedala de accelerație s-au numărat şi un tânăr de 30 de ani din Motru, care a condus cu 203 kilometri pe oră, dar şi o tânără din Craiova, care a fost prinsă rulând cu 208 km/h. Ambii au rămas fără permis, la fel ca alţi aproape 1300 de şoferi.

Zilnic au fost la datorie peste 36.000 de polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi și lucrători de la alte structuri operative ale ministerului.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cinci zodii cu stea în frunte până pe 31 martie. Astrele anunță mari reușite pentru Raci și Capricorni
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Călin Georgescu refuza un produs după care românii se dădeau în vânt înainte de 1989. Dezvăluirea care ridică mari semne de întrebare
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni Diplomatice între SUA și Europa din cauza Declarațiilor Vicepreședintelui JD Vance
MediaFlux
Ucraina a confirmat! Se întâmplă după decizia lui Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă