Indicele ROBOR la 6 luni a urcat de la 2,24% la 2,25%.
Cei doi indici au revenit pe creştere după ce s-au aflat pe un trend descendent începând din 29 mai. Astfel, ROBOR la 3 luni a crescut vineri la 2,18%, de la nivelul de joi de 2,15%. Indicele ROBOR la 6 luni rămăsese vineri la 2,24%, cel mai redus nivel atins din 25 ianuarie 2018.
Consiliul de administraţie al BNR a decis vineri, 29 mai, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an de la 2% pe an, începând cu data de 2 iunie, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Măsura a fost luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuieşte ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.