Ce vând mai nou băncile: Tractoare, lenjerie intimă şi chiar afaceri la cheie

Băncile din România au început să vândă bunurile răuplatnicilor. Asftel că produse folosite pentru prelucrarea de cherestea, aparatură medicală, ferme de oi, cluburi, hale şi chiar lenjerie intimă sunt scoase la vânzare de către bănci.
Filip Stan
26 ian. 2016, 06:46
Ce vând mai nou băncile: Tractoare, lenjerie intimă şi chiar afaceri la cheie

Dacă înainte băncile scoteau la vânzare apartamente, case şi automobile confiscate de la românii care nu mai puteau să îşi plătească creditele, astăzi, găseşti de vânzare aproape orice.

Băncile scot la vânzare orice: de la tranctoare, până la lenjerie intimă. Mai mult, instituţiile financiare livrează, la preţuri şi cu 50% mai mici, afaceri la cheie. Vorbim de aparatură performantă pentru cabinete medicale complet utilate, pentru mai multe specialităţi sau magazine, cluburi în toată ţara. Totul se vinde la licitaţie, aceasta fiind organizată periodic, până se epuizează stocul, scrie capital.ro.

Cea mai mare bancă din România după valoarea activelor are şi cel mai diversificat portofoliu de produse scoase la licitaţie în toată ţara. În Alba Iulia, poţi cumpăra un club de 680 de metri pătraţi cu tot cu teren, de 1.556 de mp, la 919 de mii de lei (aproximativ 202 mii euro). Preţul nu e bătut în cuie. Acesta scade de la licitaţie la licitaţie, în funcţie de interesul potenţialilor cumpărători şi ofertele depuse. În Târgu Mureş, BCR vinde o centrală termică de cartier care are o suprafaţă totală de 305 mp și costă aproape 47 de mii de euro. Este a treia astfel de centrală de cartier scoasă la vânzare, după ce compania care asigura agentul termic centralizat în oraş a intrat în incapacitate de plată. Dezavantajul este că terenul pe care e construită centrala nu e de vânzare. În cazul primelor două vândute, cei interesaţi au fost lanţurile mari de retaileri care le-au transformat în hipermarketuri.

Afaceri în turism la cheie

Cei interesaţi să cumpere la preţ redus o pensiune sau un hotel pe Valea Prahovei au de unde alege. Tot în portofoliul BCR regăsim complexul turistic Conca Verde, din Râşnov, judeţul Braşov, format din restaurant şi hotel. Capacitatea de cazare este de 17 camere duble, 2 garsoniere şi un apartament duplex. La demisol este spălătoria, camera centralei termice şi o saună. Suprafaţa totală utilă este de 1.742mp, iar cea totală de teren este de 2 hectare. Preţul cu care este scos la licitaţie: 2,9 milioane de lei, respectiv 660 de mii de euro. Suma poate scădea subtanţial în funcţie de numărul de licitaţii organizate. O proprietate compusă din 3 vile, nemobilate, cu trei margarete, din Predeal, este scoasă la licitaţie la preţul de 380 de mii euro, în timp ce o cabană turistică din Braşov, costă 289.340 lei, respectiv 63 de mii de euro, şi are 4 camere, şi o suprafaţă utilă de 201 mp. În Făgăraş, un restaurant-bar din zona centrală Negoiu este scos la licitaţie cu 755 de mii de lei, mai exact 166 de mii de euro.
O altă zonă turistică, Vatra Dornei, o nouă ofertă. De data aceasta vorbim de un hotel de 4 stele, Belvedere, cu o capacitate de 421 de locuri de cazare, săli de conferinţe, bar, restaurant şi cramă. Suprafaţa utilă este de 1.380 de metri pătraţi. Preţul este de 6,5 milioane de lei, respectiv 1,43 milioane de euro.

Spaţii comerciale în toată ţara

Spaţiile comerciale ale afacerilor care au pierdut lupta cu Capitalismul sunt acum scoase la vânzare la preţ redus. Tot la BCR un spaţiu comercial în zona industrială a oraşului Alba Iulia, cu o suprafaţă de 39 de metri pătraţi utili, costă 116 de mii de lei, mai exact, 25 de mii de euro. În trecut, aici a fost o spălătorie chimică. Un magazin alimentar din Brăila, cu o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, s-a scos la vânzare cu 293 de mii de lei, respectiv 64 de mii de euro. Asta după ce a pierdut lupta cu hipermarketurile care s-au deschis în apropiere.
Un alt magazin, de această dată de mobilă, în Constanţa, a fost scos la vânzare de BCR la 199 de mii de lei (43 de mii de euro).

La BCR se găsesc şi benzinării, de pildă o benzinărie cu 3 pompe din Beclean, Bistriţa Nădăud, are preţul de 430.000 de lei (93 de mii de euro), în timp ce o benzinărie din comuna Podgoria, judeţul Buzău, costă 5 milioane de lei (1,1 mil. euro). O vânzare neobişnuită este la Banca Românească. Instituţia de credit vinde doar o pivniţă de 8,23 de metri pătraţi, dintr-o gospodărie, cu 4 mii de lei.

Cluburi de lux din Capitală şi case la mare

Libra Bank a scos la licitaţie clubul Bellagio, situat în centrul Bucureştiului, pe Şoseaua Şefan cel Mare, la preţul de 1 milion de euro. În acelaşi portofoliu, regăsim trei vile în Năvodari, judeţul Constanţa, cu destinaţie turistică, fiecare cu câte 7 şi respectiv 5 camere. Toate cele trei imobile sunt în aceeaşi curte. Şi sunt la o distanţă de 800 de metri de plajă. Suprafaţa terenului este de 505 metri pătraţi. Preţul porneşte de la 80 de mii de euro.

La aceeaşi instituţie de credit poţi cumpăra la un preţ de pornire de 219 mii lei (48 de mii de euro) teren în Pădurea Băneasa de 1.250 de metri pătraţi.

Aparatură medicală, la reducere

Libra Bank mai vinde şi aparatură medicală din mai multe domenii. De pildă, este de vânzare un unit stomatologic Dentronica cu accesorii: chiuvetă, temporizator pentru umplerea paharului, filtre pentru aer şi apă, aspirator chirurgical, braţ articulat cu seringă cu trei funcţii, furtun pentru turbină şi furtun pentru micromotor electric, pedală electrică pentru mişcările scaunului, lampă operatorie cu braţă şi cameră intraorală la preţul de 16.201 lei, respectiv 3.570 de euro. În acelaşi timp, un aparat stomatologic laser Er-YAG 2940 fabricat de SCHUTZ Dental Group, model SMAR 2940 D Plus costă 31.766 lei, adică 7.000 de euro. Iar un ecograf DC -3 Doppler are preţul de 72.608 lei, mai exact 16.000 de euro.

Fermă de oi şi podgorii, la cheie

Şi ferma de oi poate fi cumpărată la cheie de la bănci. Bineînţeles, cu tot cu un teren în suprafaţă de 6.680 mp din Brăila. Fără oi, însă. Preţul este de 44 de mii de lei, respectiv aproximativ 10 mii de euro.
În portofoliul BRD, se găseşte, printre altele, şi un centru de vinificaţie, din satul Sivita, comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi, în suprafaţă de 1,8 hectare, la preţul de 1,1 milioane de lei (230 de mii de euro).
După ce a solicitat cu câţiva ani în urmă insolvenţa producătorului de lenjerie de damă ID Sarrieri Concept SRL, acum la BRD se găseşte şi un stoc de marfă al acestei mărci, care se vinde pe 699 de lei (3.526 euro).

Creditele neperformante,marea problemă

Volumul creditelor neperformante trebuie redus cu orice preţ, este premisa de la care pleacă băncile atunci când execută orice şi vând ieftin. Vânzarea către un fond de investiţii este soluţia, spun specialiştii în insolvenţă. De altfel bilanţurile băncilor au fost curăţate substanţial în ultimii ani. În septembrie 2015, ultimele date disponibile pe site-ul Băncii Naţionale, rata neperformantelor a scăzut la 12% din totalul creditelor neperformante, 3 puncte procentuale mai puţin ca în aceeaşi perioadă din 2014.

12,33% era rata creditelor neperformante în septembrie 2015

Cum funcţionează licitaţiile

Pentru a recupera cât mai mulţi bani din proprietăţile executate silit, băncile apelează la executori judecătoreşti. Iniţial anunţul se emite la preţ întreg, în termen de 20-40 de zile, preţ stabilit de cele mai multe ori de evaluatori, spune Alexandra Brânzea, expert jurist. „Acest anunţ se numeşte publicaţie de vânzare, iar dacă nu se vinde, se emite un nou termen în maximum 30 de zile, când preţul scade cu 25%. Dacă nici aici nu se vinde, la cererea creditorului, se dă un alt termen de maxim 30 de zile şi se scade iar cu 25%. În cazul în care bunul nu este vândut, la cererea creditorului, executorul mai poate emite o nouă licitaţie la preţul înjumătăţit de mai multe ori”, explică ea.
Cei interesaţi de bunurile scoase la licitaţie de către bănci pot participa la licitaţii prin achitarea unei garanţii de 10% din preţul de licitaţie stabilit de evaluator, spune Marius Morari, executor judecătoresc. Conform spuselor sale, despre licitaţii, se poate afla din presa locală atunci când un bun este evaluat la sub 250.000 de lei, iar dacă suma este mai mare, anunţul cu privire la data licitaţiei apare în ziarele naţionale. În cadrul unei licitaţii se stabileşte un pas de strigare, iar după trei strigări cel care a oferit cel mai mult a câştigat bunul de care era interesat. „Preţul bunurilor provenite din executare silit este clar mai mic faţă de preţurile bunurilor similare de pe piaţă, fiind un preţ cu marjă mai mică. Şi asta, în primul rând pentru că la o executare silită nu este o vânzare convenţională. Persoanele interesate nu ştiu ce găsesc atunci când licitează pentru un anumit bun”, explică executorul.

La BRD se vinde hală de confecții metalice, cu birouri și locuință de serviciu situată în Șomcuța Mare, județul Maramureș, la prețul de 572.175 de lei.

Citeşte şi 

DailyBusiness
Marcel Ciolacu aruncă bomba înainte de alegeri: „Nu e o certitudine că voi intra în turul 2!”
Spynews
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a rupt tăcerea despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! A spus totul despre testament
Fanatik.ro
Cum trebuie să așezi antenele routerului Wi-Fi ca să ai un semnal bun la internet. Greșeala pe care multe persoane o fac
Capital.ro
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Playtech.ro
Soția lui Emil Boc, apariție de senzație. A făcut furori pe podiumul de modă. Cum arată Oana și cu ce se ocupă
DailyBusiness
Marcel Ciolacu anunță data oficială a aderării la Schengen
Adevarul
Destrămarea URSS, KGB și relația cu NATO în anii ‘90. Fostul șef al diplomației ruse dezvăluie adevărul din culise
wowbiz.ro
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
Spynews
Carmen Grebenișan a recunoscut că a fost înșelată de fostul soț, Alex Militaru. Motivul pentru care a încercat să își salveze căsnicia după infidelitate
Spynews
Elwira Petre le-a pregătit o surpriză de proporții fetițelor ei! Soția lui Mihai Petre le-a pregătit un cadou pe care l-a ținut în casă 16 ani: ”Mi s-a părut superbă” | FOTO
Evz.ro
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost restricționat
Cancan.ro
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim este incomensurabilă
StirileBZI
Meteorologii Accuweather anunță ninsori viscolite! Pe ce dată se întâmplă
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
substantial.ro
Narges Mohammadi, Laureata Premiului Nobel pentru Pace, supusă unei operații de urgență în închisoarea din Iran
MediaFlux
PUTIN a APROBAT NOUA DOCTRINĂ MILITARĂ! PREGĂTIRI de al TREILEA RĂZBOI MONDIAL?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine beneficiază de indemnizație la pensie de 50%