Este deja cunoscut faptul că în Italia activează sute de mii de românce în domeniul asistenței de îngrijire la domiciliu. Chiar și bărbații au început să se orienteze către acest tip de muncă, chiar dacă numărul lor este mai mic. Este important de menționat că nu toate persoanele care au plecat din țară și activează în această direcție, fac acest lucru în mod oficial, ceea ce înseamnă că nu există o evidență clară a persoanelor care activează în acest sector.
Foarte multe românce, de toate vârstele, mucesc zi și noapte, săptămâni și luni la rând îngrijind bătrânii. Acești oameni, pe lângă munca excesiv de grea, se luptă cu singurătatea și dorul de casă.
„Muncesc săracele până se îmbolnăvesc, e greu dar nu sunt alte soluții în România. Sacrificiul e enorm, tragi de tine până nu mai poți”, așa descrie una dintre ele viața de lucrătoare în sectorul muncii casnice pentru Rotalianul.
Această meserie este una dintre cele mai grele meserii, dat fiind că în acest domeniu efortul fizic și impactul emoțional sunt foarte puternice și de cele mai multe ori se întrepătrund. În rândul femeilor tinere există nenumărate povești de viață dureroase, mai ales atunci când ne gândim la sutele de mămici care își lasă copii în țară, în grija bunicilor, pentru a merge peste mări și țări pentru a face un ban cinstit pentru familia lor.
„Aveam 26 de ani când am plecat, am lăsat doi copii de 9 și 6 ani, acum am 40 de ani, nu am reușit să fac nimic decât să supraviețuim cu greu”, mărturisește una dintre badantele românce.
Distanța și dorul de familie nasc o durere care cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Mai mult de atât, multe dintre aceste femei ajung chiar să fie prizoniere în casele familiilor pentru care lucrează.
„Trebuia să reflectați de mult, e o adevărată închisoare… Chiar dacă nu ai norocul să găsești o familie care să îți facă un contract de muncă, rămâi… că ai nevoie de bani și ani trec, vechimea nu… Dar nu toți au noroc și nu le poți avea pe toate în viață”, a mai declarat femeia.
Chiar și așa cele mai multe dintre badante se luptă fără oprire, reușind să supraviețuiască în aceste condiții extraordinar de dificile.
„Eu fac munca asta de 20 de ani, am obosit, dar zic mereu că vreau să continui, să-i mai ajut puțin pe copiii mei care sunt mari, am și nepoți. Și uite așa mergem mai departe, mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere și răbdare”, a mai povestit o badantă.
Cu toate că durerea și oboseala au ajuns să fie o obișnuință pentru aceste femei, ele reușesc să își găsească energia și puterea în iubirea față de copiii lor și față de familiile lor din țară. Speranța că micuții care îi așteaptă acasă vor avea parte de un viitor mai bun, le ține în viață.
„Am 53 ani acum, am lăsat fetița mică acasă și am plecat în lume să combat neajunsurile și să pot să-i ofer fetiței de toate”, spune o altă badantă.
Totuși, o altă durere se adaugă pe lista de suferințe pe care acestea trebuie să le suporte, respectiv lipsa de recunoștință cu care acestea se confruntă.
„Singura dorință pe care o am e să fie recunoscători. Multe dintre noi suntem doar bancomate. Nu ne întreabă nimeni dacă suntem bine sau nu. În special partenerii de viață. Dacă le trimiți bani, e totul ok.”
Cu sau fără recunoștință, de multe ori, acestea lucrează până în pragul epuizării.
„În Italia zici că eram blestemată, numai nebune am nimerit! Dar am renunțat, ca să nu devin și eu ca ele. Văd foarte multe felicitări adresate femeilor pentru sacrificii, dar când ești aproape de colaps felicitările nu mai au loc! Nu trebuie sa vă sacrificați sănătatea, când vă ajunge oboseala la trup și minte spuneți stop! Credeți că cei de acasă vă ridica statuie pentru sacrificiu!? Nu!”