Proprietarii domeniului respectiv au construit în urmă cu patru ani colivii din lemn, pe care le-au aşezat la înălţime în stejarii din jur, pentru a încuraja bufniţele pitice, adesea victime ale vulpilor din zonă, să le populaze şi astfel să se salveze de prădători, scrie Daily Mail.
Prima familie de bufniţe pitice a sosit chiar în primul an, după ce fuseseră amenajate coliviile de lemn. Bufniţele s-au înmulţit un an da, un an ba.
În cel de-al patrulea, mare le-a fost mirarea îngrijitorilor domeniului respectiv când au văzut, în locul bufniţelor pitice, pisoiaşi în colivie sau zburdând cu abilitatea unor maimuţe pe crengile stejarilor. O pisică îşi născuse puii într-una dintre cele patru colivii ale bufniţelor pitice.
Cu timpul, pisoii au căpătat abilităţi de vânători şi au învăţat cum să se strecoare printre crengile copacilor. Acum, trăiesc la înălţime şi abia mai coboară din copaci, iar bufniţele pitice, care au fost „expropriate” din colivia lor, sunt foarte tolerante cu micuţele patrupede.