Vica Blochina, primele declarații după ce a fost dată afară de la Survivor România. După un consiliu emoționant, în care a fost anunțat și faptul că, din motive medicale, Jorge a fost eliminat de la Survivor, a urmat momentul în care Daniel Pavel a anunțat cine a obținut cele mai puține voturi din partea publicului.
Nominalizați spre eliminare erau Ada Dumitru, DOC și Vica Blochina. Fosta balerină a ajuns în această situația în urma votului colectiv, însă a mărturisit că se aștepta la acest lucru, atât din cauza rezultatelor mai slabe de pe traseu, dar și din cauza atitudinii.
Faimoasa a precizat că Survivor România a reprezentat cea mai grea experiență din viața ei, iar la final, le-a mulțumit atât colegilor săi de echipă, cât și Războinicilor, alături de care a petrecut o lună de zile.
„Pentru mine această competiție a fost extrem de grea. Și dacă ar fi fost să rămân aici, pentru mine ar fi fost un calvar. Nu am vrut să demotivez colegii și am încercat tot timpul să stau pe pozitiv , dar întotdeauna, cumva, m-am conectat cu casa.
Mi-am dorit. M-am rugat la Dumnezeu, astăzi, să rămână Ada în competiție, pentru că știam că are nevoie să stea aici. Survivor România, cu vasta mea experiență de reality, este cea mai grea competiție, pentru oricine. Eu cred că e cea mai grea competiție din lume. Sunt foarte fericită că am făcut parte din această echipă. Sunt foarte fericită că am cunoscut oamenii ăștia. Sunt foarte fericită și recunoscătoare că am avut echipa adversă de Războinici, care sunt minunați. A făcut față, deci mi-a plăcut foarte mult”, a spus Vica Blochina.