Vicepremierii Vasile Dîncu şi Costin Borc au câştigat enorm din mediul privat. Cum arată ultimele declaraţii de avere

Dividendele de la casa de sondaje IRES i-au adus vicepremierului Vasile Dîncu, în anii 2014 şi 2015, suma de 3,4 milioane de lei, iar celălalt vicepremier, Costin Borc, a încasat în anul fiscal 2015 3,5 milioane de lei, ca angajat al firmei EcoGest, ce face parte din grupul Lafarge.
Filip Stan
18 iun. 2016, 18:31
Vicepremierii Vasile Dîncu şi Costin Borc au câştigat enorm din mediul privat. Cum arată ultimele declaraţii de avere

Declaraţia de avere depusă recent de către vicepremierul Vasile Dîncu arată că acesta este proprietarul unui apartament în Cluj, a două autoturisme, dintre care un Mercedes. Obiectele de artă deţinute au o valoare de 25.000 de euro, colecţia de bijuterii, numismatică şi filatelie circa 20.000 de euro, iar cea de arme de 10.000 de euro.

În noiembrie 2015, Dîncu a vândut acţiunile la IRES pentru 975.000 de euro, acţiuni de pe urma cărora a primit dividende de 1.172.000 de lei în 2014 şi 2.224.000 în 2015. De asemenea, IRES trebuie să-i restituie vicepremierului un împrumut de 512.500 de lei. De asemenea, Dîncu a primit 60.000 de euro după ce a vândut un teren împădurit în preajma Bucureştilor.

Suma din conturile sale a cunoscut o scădere de la data preluării mandatului, la finele anului 2015. Conturile în lei au scăzut de la 254.000 de lei la 231.000, iar cel în euro de la 12.700 la 11.000.

O sursă importantă de venit a constituit-o activitatea didactică. De la Academia Naţională de Informaţii, Dîncu a primit 80.200 de lei în ultimul an fiscal, dintre care aproape 50.000 de la preluarea mandatului de vicepremier. Alţi 66.000 de lei i-a încasat de la Universitatea Bucureşti, la care se adaugă sume mai mici de la alte instituţii de învăţământ superior din ţară. 

Prin comparaţie, salariul de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei este o sursă minoră de venituri, Dîncu declarând doar 16.000 lei ca salariu primit de la Guvern.

Citeşte şi Vasile Dîncu: Primim zilnic informări de la SRI despre disfuncţionalităţile şi corupţia din sistem

Celălalt vicepremier, Costin Borc, ministrul Economiei, are şi el venituri impresionante. În anul fiscal ce s-a încheiat, Borc a primit salarii ce însumează 3.503.400 de lei de la firma EcoGest, parte a grupului industrial Lafarge. De la Guvern, vicepremierul a declarat suma insignifiantă, prin comparaţie, de 6.313 lei, încasată la finele lui 2015. Printr-un transfer de titluri de valoare, Borc a mai obţinut 467.000 de lei, 43.000 de euro din închirierea unui apartament şi 17.000 din dobânzi.

Pe de altă parte, Costin Borc are două credite contractate la două bănci din Franţa în valoare de 221.000, respectiv 127.000 de euro. În conturi bancare şi fonduri de pensie, Borc şi familia sa au 1.778.000 de lei, 340.000 de euro, 377.000 dolari, 2400 de lire sterline şi 105.000 franci elveţieni. Acţiunile lui Borc la Lafarge Holcim valorează 40.000 euro, iar cele de la Burggasse 38, o firmă înfiinţată de Borc şi de soţia sa, sunt evaluate la 388.000 euro şi 21.500 lei.

Costin Borc este proprietar al 51 de hectare de teren agricol. În Franţa are o casă de 150 mp cu un teren de 7.000 mp, la care se adaugă două apartamente în Pariş şi Bucureşti, în capitala României având şi un teren de 218 mp.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Acesta este cel mai vechi drum din Europa. Este considerat o minune preistorică
Capital.ro
Dispar banii cash! Politica fără numerar. Avertisment pentru cei cu bani la saltea
Playtech.ro
Ce sărbătoare este pe 29 decembrie. Puțini credincioși își amintesc de masacrul celor 14.000 de prunci
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Vladimir Putin va avea soarta lui Bashar al-Assad în 2025, spune liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”
wowbiz.ro
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Spynews
Cuza de la Noaptea Târziu, surprins în ipostaze romantice cu iubita lui! Cum a apărut alături de Alexandra | FOTO
Spynews
Cea mai dureroasă imagine după accidentul de pe Drumul Morții din Suceava! Ce a rămas în urmă, după ce Constantin, Teodora și fiica lor au murit | FOTO
Evz.ro
Cum să tai ceapă fără să-ți lăcrimeze ochii. Trucurile care te scapă de coșmarul din bucătărie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
kanald.ro
O femeie a fost strivită de propria mașină, în Mureș! Cum s-a produs întreaga tragedie
Cancan.ro
S-a facut PRAF si a cazut pe jos! Vedeta de la noi s-a facut de rusine, in fata tuturor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Ordin UE pentru toate telefoanele mobile. Lege nouă din 28 decembrie. România aplică regula urgent
StirileBZI
Modificări importante la pensii din ianuarie 2025! Sunt vizați românii care au muncit în Germania
Prosport.ro
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu trebuia"
substantial.ro
Rifaat al-Assad părăsește Libanul după căderea regimului Bashar al-Assad
MediaFlux
Se dau AMENZI pentru CEI care STAU LA BLOC. Gestul BANAL, dar INTERZIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alexandru cel Mare: descoperirea câmpului de luptă de la Granicus – cum a început cucerirea Imperiului Persan