Vicepremierul Stănescu: Iohannis incită la ură, nu la echilibru şi calm, pentru că vrea al doilea mandat

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, sâmbătă, că ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei reprezintă "o bătălie între statul de drept, reprezentat de organismele sale legale, şi tentacule ale statului paralel".
Romania TV
11 aug. 2018, 13:36
Vicepremierul Stănescu: Iohannis incită la ură, nu la echilibru şi calm, pentru că vrea al doilea mandat

„Asta, pentru ce? Simplu, o singură carte: un al doilea mandat pentru preşedintele Klaus Iohannis”, a susţinut, la România TV, Stănescu, care exercită în perioada 6 – 13 august atribuţiile premierului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului, în condiţiile în care Viorica Dăncilă se află în concediu.

El a felicitat modul de intervenţie al Jandarmeriei, despre care a spus că „a aplicat procedurile legale”.

„Dacă stăm să ne gândim foarte simplu, în momentul în care se intra în Palatul Victoria, mâine sau astăzi se putea intra în Palatul Cotroceni, poimâine la Curtea Constituţională. Deja vorbim de un stat în disoluţie dacă se întâmplă aceste lucruri”, a spus Paul Stănescu.

„Ce se vrea, de fapt, care este ţinta? Căderea acestui Guvern, un Guvern care, ştie toată lumea, din punct de vedere economic şi social, în toată această perioadă, a făcut foarte multe lucruri. Chiar pot spune că se merge mai departe, putem să asociem sau să facem o paralelă cu ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, unde într-adevăr a fost o tragedie naţională, ne putem aştepta ca forţele oculte din această ţară care susţin statul paralel să meargă pe aceeaşi idee”, a susţinut Stănescu.

El a făcut un apel la calm şi echilibru pentru toate părţile şi a îndemnat instituţiile statului, forţele de ordine, să îşi facă datoria aşa cum trebuie pentru a apăra statul de drept, valorile acestuia.

Paul Stănescu a spus că a discutat şi cu premierul Viorica Dăncilă şi aceasta i-a transmis că trebuie să fie păstrată „ordinea în această ţară”.

„Preşedintele Iohannis incită la ură, nu la echilibru şi calm, pentru că vrea al doilea mandat. Dacă o ţară trebuie să se autodistrugă pentru un singur om, suntem în mare pericol”, a declarat vicepremierul.

Totodată, Paul Stănescu a spus că Guvernul nu trebuie să demisioneze. „Guvernul trebuie să rămână acolo, pentru că este un Guvern legal ales, prin vot democratic, şi trebuie să îşi ducă programul de guvernare până la capăt”, a menţionat el.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Călin Georgescu va fi condamnat? Candidatura poate fi anulată: Sigur că nu va mai putea candida!
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
O mare greșeală în bucătărie. De ce devine pieptul de pui un eșec
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sobele și șemineele, interzise în România. Ordin UE pentru toate țările. Lege din 2027
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Ministrul italian al apărării critică lipsa de consultare privind trimiterea de trupe în Ucraina
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană